3 intrebari pe care trebuie sa ti le pui

By  | 

Crezi că te cunoști în totalitate, dar cu toate astea nu reușești să te faci fericită? Cosmo te ia la întrebări, dar îți oferă și răspunsurile de care ai nevoie pentru un fresh start!

Te lași pe mâna activităților de zi cu zi, chiar dacă nu mai prezintă interes pentru tine – îți calci cămașa, îți cumperi o cafea fără zahăr, mergi la serviciu, poate bifezi chiar și un aerobic după. N-ai timp să pui întrebări – faci ce-ți dictează rutina. Dar dacă nu te oprești pentru a reflecta asupra lucrurilor esențiale, cum vei reuși să înveți din lecțiile pe care viața ți le trântește-n față când te aștepți mai puțin?

Hei, nu e nimeni mai tare ca tine!

Pentru ce muncesc?

Deși munca e o parte importantă din viața noastră, e esențial să echilibrăm cumva balanța dintre job și timp pentru noi – ideal ar fi, spun specialiștii, ca balanța să se încline către timpul liber sau măcar ca cele două să fie la egalitate, lucru destul de rar în zilele noastre. Muncim pentru a trăi, dar, cu timpul, am ajuns să trăim pentru a munci, orbiți de ideea că munca este singura care ne va aduce satisfacții și evoluție în toate planurile. Nu mai avem timp liber, pentru că jonglăm cu două joburi, dar ce e și mai trist e că nu mai avem timp nici măcar pentru 8 ore sănătoase de somn. Nu-i de mirare că ajungem să uităm cine suntem și ce ne dorim. Specialiștii ne recomandă o schimbare cât mai curând posibil. Chiar dacă nu ai ajuns încă în stadiul în care să-ți permiți să muncești mai puțin și să faci mai mult din lucrurile care-ți plac, reflectează la această idee zi de zi – imediat ce prinzi o ocazie cât de mică pentru a tăia din orele de muncă, fă-o fără remușcări. Promitem că vei fi mai fericită.

Pretuieste-te! Motive pentru a te iubi si mai mult

M-aș plăcea pe mine însămi?

Din experiență, mi-am dat seama că ne e foarte greu să ne privim obiectiv – acțiunile noastre nu sunt percepute de ceilalți exact așa cum le vedem noi, iar dacă nu ne conștientizăm mai mult gesturile, nu vom reuși să transmitem ceea ce ne dorim de fapt. Pe scurt, suntem subiectivi în ceea ce ne privește, iar dacă nu ne descoperim în totalitate, nu avem nicio șansă să devenim ceea ce am putea fi. Dar cum înveți să devii mai conștientă de sine pentru a corecta comportamente care te trag în jos? Încetând să fii prea conștientă de acțiunile altora, sfătuiesc specialiștii. Ne-am făcut un obicei din a-i judeca pe ceilalți, de aceea nu mai avem timp să ne descoperim pe noi. O activitate care ne-ar ajuta în acest sens este chiar conversația cu o persoană care ne e antipatică. O prietenă bună nu ne va spune adevărul în față, dar de la oamenii care nu ne sunt atât de apropiați putem învăța mai multe despre noi. Așadar, invită-ți rivala la o cafea. Pentru prima dată, nu te mai concentra pe gesturile sau expresiile ei enervante, ci pe felul în care interacționezi tu cu ea. Te placi pe tine însăți? Ți-ar plăcea să-ți fii prietenă?

Sfaturi pentru o viata fericita la 20 de ani

Pentru ce aș vrea să lupt?

Ce femeie poate fi cu adevărat fericită dacă nu-și cunoaște valorile, principiile și țelurile? Toate acestea îți definesc existența, iar atâta vreme cât te afli în ceață, nu vei trăi cu adevărat. Principiile unei femei sunt nucleul personalității sale, punctul de plecare către tumultul vieții. Când ai o după-amiază liberă, profită ca să te întrebi ce fel de oameni ți-ai dori aproape, care e scopul tău în acest moment și care sunt lucrurile fără de care n-ai putea trăi niciodată. Acest exercițiu te va ajuta să dai prin sită activitățile zilnice și să te concentrezi mai mult asupra celor care într-adevăr te ajută să te apropii de scopul suprem.


Comments

comments