2 obiceiuri pentru a fi fericita

By  | 

Poate din cauza filmelor americane, poveştilor din copilărie sau istorisirilor de viaţă ale bătrânilor familiei, credem că fericirea vine “de-a gata”, fără eforturi, pentru cei care o merită, pentru norocoşi, cei cu destin luminos şi care nu trebuie să treacă prin prea multe suferinţe, dar adevărul este că fericirea necesită muncă.

Nu te mai gândi la propria fericire ca la ceva ce trebuie să aştepţi cu răbdare şi pentru care nu trebuie să depui eforturi, ci ca la cariera ta pentru care trebuie să lupţi pentru fiecare pas, să plănuieşti, să alegi oamenii cu care să te aliezi, să faci echipă pe termen lung…

Iată obiceiurile care te ajută să fii mai fericită şi mai perseverentă ȋn a nu lăsa nici o zi sub soare fără un zâmbet pe buze:

Oferă!
Nu ne referim doar la a face cadouri sau acte de caritate, cu toate că ar trebui să faci şi asta, ci la ceea ce obişnuieşti să-ţi faci zilnic şi celorlalţi ca faptul că mai tot timpul critici pentru că te-ai obişnuit să vezi totul ȋntr-o lumină negativă. Nu-ţi place cum arăţi, nu-ţi place ce faci, ce lucrezi, nici ce spun ceilalţi, ce cred sau le place.

Ȋncearcă să schimbi optica şi ȋnainte de a cataloga pe cineva sau ceva ca “urât”, “rău” sau “prost” fă un exerciţiu mental şi spune-ţi că, de fapt, acea persoană din faţa ta este frumoasă şi spune un lucru adevărat – vei avea surpriza de a descoperi că acele categorii pe care ţi le faci ȋn minte ţin doar de felul ȋn care alegi să vezi şi de prea puţine ori de cum stau cu adevărat lucrurile. Astfel vei ȋnvăţa să oferi consideraţie celor din jurul tău.

Taci, cântăreşte, acţionează
Renunţă la obiceiul de a trece direct la acţiune fără a cântări ȋn prealabil ce ai de făcut. Gândeşte-te ȋnainte de a deschide gura sau de a face ceva de care depinde viitorul tău şi porneşte ȋntotdeauna cu dreptul, impunându-ţi prin exerciţiu să faci fapte bune (pentru tine şi ceilalţi) şi să ai cât mai multe gânduri frumoase – crede-ne, viaţa ta se va schimba ȋn cel mai frumos mod posibil.

4 obiceiuri pentru fericire deplina

Fericirea din spatele gesturilor marunte

Iti poti fabrica fericirea

 


Comments

comments