Yoga sau Pilates? Tu ce alegi?

By  | 

Știm cât este de important să ne menținem mereu în cea mai bună formă. De aceea, venim în întâmpinarea ta cu câteva sugestii, care sperăm că te vor convinge ca, după birou, să îți rezervi timp pentru a-ți relaxa corpul și mintea. Mai ales acum, când World Class a lansat abonamente lunare cu prelungire automată.

Nu te mai stresezi cu plata abonamentului, pentru că acesta este prelungit automat în fiecare lună, suma aferentă fiind retrasă din cardul tău. Mai mult, toate plățile sunt flexibile, tu având posibilitatea de a opri plata oricând, ușor și sigur. Noua metodă de plată este mai rapidă și îți permite să te concentrezi 100% pe obiectivele tale.

Acestea fiind spuse, hai să trecem la treabă și să începem cu Yoga și Pilates. Cornelia Condeescu, Group Fitness și Personal Trainer la World Class România, ne ajută să înțelegem mai bine ce sunt Yoga și Pilates și care sunt beneficiile și diferențele dintre ele.

Așadar, Yoga este o practică fizică, mentală și spirituală, originară din India. Obiectivul practicării pozițiilor asanelor din Yoga este acela de obține echilibrul perfect între minte, corp și spirit. Este adevărat că yoga este practicată fizic, însă beneficiile sunt holistice.

Care sunt beneficiile?

  • Protejează coloana și redă flexibilitatea acesteia;
  • Calmează ritmul respirației și o determină să devină mai profundă și eficientă;
  • Datorită antrenamentului pentru respirație, Yoga te ajută să te odihnești mai bine pe timpul nopții;
  • Asigură un corp și o minte sănătoase, deoarece stabilitatea corpului redă stabilitatea minții
  • Asigură o funcționare optimă a plămânilor;
  • Ajută la conștientizarea puterii trupului și a minții.

Pilates

Denumirea inițială a metodei a fost Contrology, însă dupa moartea lui Joseph Pilates, un fost gimnast de origine germană, care a inventat excerciții de recuperare pentru dansatorii care sufereau diverse accidentări, metoda s-a numit Pilates. Multe dintre mișcările Pilates sunt inspirate din cele de yoga sau din cele ale unor animale precum focile sau lebedele.

Care sunt beneficiile?

  • crește capacitatea plămânilor cu ajutorul respirațiilor adânci;
  • îmbunătățește circulația sângelui;
  • ajută la dobândirea flexibilității corpului;
  • crește densitatea oaselor și asigură buna funcționare a articulațiilor;
  • reduce stresul cotidian;
  • oferă o stare generală de bine, mai multă energie și o mai mare putere de concentrare.

 Diferențe între Yoga și Pilates

  • Yoga este practicată cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, în timp ce Pilates a fost creat acum aproximativ 80 de ani;
  • În timp ce Pilates este doar o tehnică de antrenament, Yoga se practică nu doar la nivel fizic, ci şi spiritual, religios şi moral, cu ajutorul meditației;
  • În Pilates se folosește tehnica de activare Powerhouse, cu beneficii în recuperarea medicală și stabilizarea coloanei lombare;
  • Dacă în Pilates, abdomenul este încordat, în Yoga acesta este relaxat, fără strângere, fapt ce ajută la detensionarea zonelor organelor;
  • Pilates te învaţă să inspiri pe nas şi să expiri pe gură, tehnică folosită de sportivi în general pentru a crește capacitatea pulmonară și eficiența respirației;
  • Învățarea corectă a tehnicii Pilates se realizează mai întâi cu accesorii și aparate speciale precum Reformer sau Cadillac, care sunt disponibile în World Class W Charles de Gaulle, iar mai apoi pe saltea

Ce este cu adevărat important rămâne faptul că indiferent de forma de mișcare pe care o alegi, antrenamentele regulate şi alimentaţia sănătoasă sunt vitale pentru a-ți asigura energia de care ai nevoie și pentru a te bucura de un stil de viaţă activ.

Începe chiar acum antrenamentele! #BeHealthy

Citeşte şi: Tot ce trebuie să știi despre Pilates, sportul preferat al vedetelor

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *