Upgradează-ți programul de fitness

Dacă ora ta de sală e o „rutină” în adevăratul sens al cuvântului, nu-i de mirare că nu mai tragi cu entuziasmul din prima zi. Cele câteva mici schimbări pe care ți le propunem pot face lucrurile mult mai interesante.

Mișcarea poate fi o reală distracție

Chiar dacă ești motivată și faci sport de plăcere, atunci când intervine rutina, parcă-ți vin în minte zeci de alte lucruri pe care la-ai face în loc. Iată cum poți face fiecare antrenament unic, chiar dacă exercițiile rămân mereu aceleași.

#1 Muzică de party

Pare firesc ca după o zi stresantă la job să mergi la sală și să-ți faci exercițiile în timp ce asculți un playlist relaxant. Dar studiile arată că muzica în ritm alert – da, genul care-ți face inima să trepideze în club, „crește beneficiile exercițiilor fizice și reduce efortul perceput implicat”, arată ScienceDaily.com. Aceste efecte au fost mai mari pentru exercițiile de rezistență, cum ar fi mersul pe jos, decât pentru exercițiile de intensitate ridicată.

#2 LOL

Ai să râzi… când vei afla că râsul poate fi cheia eficienței exercițiilor fizice, întrucât acesta ar putea crește rezistența și motivația, arată un studiu al universității de stat din Georgia. Tehnicile de râs simulat se bazează pe ideea că organismul nu poate distinge între râsul și râsul ca exercițiu corporal; ambele forme având de altfel beneficii pentru sănătate, subliniază cercetătorii. Dacă vrei să împuști doi iepuri, poți asculta stand-up comedy în timp ce faci mișcare.

#3 Închide televizorul

Te antrenezi după un DVD sau urmărind filmulețe în aplicațiile de fitness? Mai bine nu; poate părea o modalitate bună de antrenament, dar aceste DVD-uri pot include, de asemenea, imagini negative și limbaj demotivant, arată un studiu realizat pe 10 DVD-uri populare de exerciții, care a arătat că imaginile din videoclipurile de fitness ar putea perpetua și întări imaginile corporale nerealiste, a spus Brad Cardinal, profesor de kinetologie la Colegiul de Sănătate Publică și Științe Umane de la Universitatea de Stat din Oregon.

Energie la farfurie

Monotonia are legătură și cu nivelul de energie, însă aceasta din urmă depinde în mare măsură de alimentație. Iată câteva gustări care-ți vor anima antrenamentele:

BANANE.

Bogate în vitamine esențiale și nutrienți – potasiu, magneziu, vitamina B6 și fibre, bananele sunt gustarea ideală imediat după antrenament, mai ales că reprezintă o sursă de zaharuri naturale care-ți reechilibrează glicemia după efort.

FRUCTE DE PĂDURE, CITRICE ȘI ARDEI GRAS.

Știi deja despre beneficiile vitaminei C pentru sănătate și frumusețe, însă aceasta este eficientă și în combaterea oboselii. Adaugă fructe de pădure în iaurtul cu cereale de la micul dejun, consumă o portocală înainte sau după antrenament și potolește-ți foamea cu un ardei gras umplut cu brânză dulce.

BRÂNZĂ DULCE ȘI IAURT.

Dacă tot am vorbit despre ele, află că acestea sunt esențiale pentru alimentație, deoarece sunt bogate în proteine și măresc rezistența datorită faptului că susțin absorbția eficientă a glucozei, sursă importantă de energie.

OLEAGINAOSE.

Fie că vorbim de alune, migdale, nuci, caju sau semințe de dovleac, ar trebui să consumi zilnic o porție, pentru a-ți asigura un aport maxim de magneziu și proteine.

FULGI DE OVĂZ.

Ovăzul conține beta-glucan, o fibră solubilă ce formează un gel dens atunci când absoarbe apă, iar odată ajuns în sistemul digestiv, încetinește golirea stomacului și implicit absorbția glucozei în sânge. De asemenea, ovăzul este bogat în vitamine și minerale care ajută la producerea energiei, precum vitaminele din grupul B, fier și mangan.

Foto: iStock, PR.

Citește și: An Nou, obiceiuri noi: Yoga pentru trup și suflet

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.