Trup tonifiat ca al lui Nicole Scherzinger

By  | 

Artista a făcut parte din renumita trupă The Pussycat Dolls, după care şi-a început cariera solo iar acum este membru în juriul show-ului „X Factor” din Marea Britanie. Deşi s-a despărţit de curând de campionul de Formula 1 Lewis Hamillton, Scherzinger nu are de ce să se teamă, ea are toate atuurile pentru a se înconjura doar de succes.

Cum să ai abdomen tonifiat ca al lui Nicole Scherzinger.

Artista foloseşte o mingie medicinală de 4 kg pentru a face excercii. Ţine mingia cu ambele mâini la nivelul şoldurilor, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor şi genunchii uşor îndoiţi. Roteşte-ţi din această postură trupul la stânga şi apoi la dreapta de 12-15 ori pe fiecare parte. După câteva şedinţe poţi încerca acest exerciţiu şi cu mânile ridicate deasupra capului. În acest fel, nu îţi tonifici doar abdomenul, ci şi braţele.

Cum obţii braţe tonifiate ca ale lui Nicole Scherzinger.

Pentru braţe frumos definite ca ale artistei e musai să faci frecvent flotări. Treci peste prejudecăţile că acesta ar fi un exerciţiu doar pentru băieţi şi la lucru! Un alt exerciţiu pentru braţe tonifiate ca ale lui Nicole Scherzinger, pe care îl poţi repeta cu uşurinţă în intimitatea casei tale implică ajutorul unor prosoape mici sau şerveţele.

Din poziţia în care faci flotările, sprijină-te pe sol de antebraţe iar picioarele (degetele) sprijină-le pe 2 prosoape micuţe. Din această poziţie mişcă-ţi trupul în faţă, umerii trebuie să se deplaseze peste coate, care stau bine sprijinite de sol. Picioarele sunt practic trase şi ele în faţă datorită forţei de alunecare facilitate de prosoape, care alunecă pe parchet. Ţine în continuare spatele şi genunchii drepţi (corpul trebuie să formeze o linie dreaptă) şi mişcă-te în acelaşi fel şi în spate. Ca să înţelegi mai bine, am integrat mai jos şi un mic clip de prezentare al exerciţiului cu prosoape, cu diverse variaţiuni.

Cum să ai picioare tonifiate precum Nicole Scherziner.

Ei bine, artista face jogging de cel puţin 2 ori pe săptămână, câte 30-45 de minute. Chiar dacă vremea nu este mereu prielnică, fă jogging măcar în weekend, când ai timp să alergi în mijlocul zilei. În plus, aerul şi peisajul diferit de cel de la sală îşi vor face mult bine. Şi asta nu e tot, Nicole aleargă zilnic şi pe bandă, la sală, iar atunci când face exerciţii de aerobic pentru picioare, Scherzinger foloseşte greutăţi pentru rezultate vizibile mai rapid. 

Ultimul secret al trupului tonifiat al lui Nicole Scherzinger, pe lângă exerciţiile la sală şi jogging, este dansul, uneori câteva ore bune pe zi! Poate că noi nu avea atâta timp la dispoziţie să investim în sport, dar mai puţin este mai bine decât deloc. 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *