Trucuri inedite pentru a slabi eficient

By  | 

Deşi o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice reprezintă cele mai bune metode de a te menţine în formă, există şi alte căi de a pierde din greutate, dintre care cel puţin şapte sunt cât se poate de neobişnuite, scrie RTV.NET

Mănâncă în faţa unei oglinzi

Cercetătorii de la Universitatea de stat din Arizona şi Universitatea Erasmus din Rotterdam au descoperit că să te priveşti în timp ce mănânci poate fi un declanşator puternic pentru a mânca mai puţin, scrie huffingtonpost.co.uk, citat de mediafax. În timpul experimentelor, oamenii de ştiinţă au pus o oglindă în faţa unor participanţi, iar rezultatele au arătat că aceştia au fost cei care au mâncat mai puţin. 

Motivul: propria noastră imagine mâncând ne face mai conştienţi în privinţa corpului nostru şi a faptului că nu dorim să ne vedem exagerând din punct de vedere alimentar.

  • Secrete pentru o dietă rapidă

Alege bărbaţi ca parteneri de masă

Dacă vrei să reduci consumul de mâncare când iei masa în oraş, studiile arată că cina sau prânzul alături de un bărbat te-ar putea ajuta să mănânci mai puţin. Cercetătorii de la Universitatea Indiana din Pennsylvania şi Universitatea din Akron au descoperit că atât bărbaţii cât şi femeile au consumat mai puţine calorii la o masă alături de bărbaţi decât la una alături de femei. Motivul: suntem mai conştienţi de genul nostru preajma sexului opus, drept urmare femeile tind să mănânce mai puţin ca să pară "mai feminine", iar bărbaţii mănâncă mai mult în preajma femeilor ca să pară "mai masculini".

Citeşte mai multe trucuri inedite pentru a slăbi eficient pe RTV.NET

 

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *