StudentObike, primele biciclete gratuite pentru studenti

By  | 

Primele 100 de biciclete nou-noute si-au facut aparitia la cele doua centre StudentObike inaugurate azi dimineata in campusul Politehnicii Bucuresti, unul in fata Rectoratului, iar celalalt in Regie. Alte doua centre, a cate 50 de biciclete, au fost lansate cateva ore mai tarziu, la Universitatea Transilvania din Brasov.

Pentru a putea lua gratuit o bicicleta, studentii nu trebuie decat sa prezinte o legitimatie valabila de student si un act de identitate, iar apoi sa completeze un formular. “Le pot folosi pe durata intregii zile, oriunde in campus si in afara lui, de la facultate la camine sau la biblioteca”, a precizat, cu ocazia lansarii, Corneliu Belciug, director de programe al Asociatiei Green Revolution. “Ne bucuram ca am putut lansa acest proiect, prin care punem la dispozitia studentilor biciclete gratuite. Acesta va fi extins saptamana viitoare in Bucuresti, la Academia de Stiinte Economice, dar si in tara, la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca si Universitatea Tehnica din Iasi”, a mai anuntat acesta.

Bucurie in campus

Mihnea Costoiu, director general al Universitatii Politehnica, s-a declarat incantat de initiativa, asigurand organizatorii de sprijinul total al institutiei pe care o conduce. “Suntem incantati de acest proiect, mai ales intr-un loc precum Politehnica, unde exista un spatiu generos pentru plimbarile cu bicicleta. Acesta este un prim proiect dintr-o serie destinata studentilor, care vor beneficia in curand si de un centru de fitness, de o sala de sport si de 12 sali de lectura moderne”, a spus acesta.

Printre primii beneficiari ai proiectului s-a numarat si Georgiana, o studenta in anul II la master in cadrul Politehnicii, care a dat cateva ture cu una din bicicletele galbene. “Cred ca este o idee foarte ok si sper ca studentii sa profite la maximum de ea. E o ocazie minunata sa facem miscare, mai ales ca in campus avem foarte mult spatiu la dispozitie. Si pentru cei care nu stiu sa mearga pe bicicleta este o buna oportunitate ca sa invete”, a spus ea.

Tot astazi, proiectul StudentObike a fost lansat si in Brasov, in prezenta primarului George Scripcariu si a viceprimarului Adrian Gabor. Cele 100 de bicicletele galbene au inveselit Piata Sfatului, in asteptarea “clientilor” de la Universitatea Transilvania.

500 de biciclete pentru studenti

StudentObike este primul proiect national de inchiriere gratuita de biciclete destinat studentilor din cinci centre universitare, aflate in Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca si Iasi.

Proiectul se va desfasura in perioada octombrie 2010 – septembrie 2011.

Pe langa Universitatea Politehnica din Bucuresti si Universitatea Transilvania din Brasov, de programul StudentObike vor beneficia Academia de Stiinte Economice Bucuresti, Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca si Universitatea Tehnica din Iasi.

In total, centrele StudentObike vor pune gratuit la dispozitia studentilor 500 de biciclete: 200 in Bucuresti si 300 de biciclete in Brasov, Cluj-Napoca si Iasi.

Bicicletele vor putea fi folosite atat in campusul universitar cat si in afara acestuia, in timpul saptamanii, cat si in weekend, pe baza legitimatiei valabile de student si a unui act de identitate.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *