Start cursurilor de navigatori de pacienti

By  | 

Victoria Asanache, singurul navigator certificat practicant din Romania si absolventa a Institutului de Navigatie pentru pacienti Prof. Harold P. Freeman din SUA, da startul sesiunii 2 de cursuri de navigatori de pacienti oncologici.
Cursurile se vor desfasura la catedra de oncologie din incinta Institutului
Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu, in perioada 19-20 ianuarie si 26-27 ianuarie o grupa si in perioada 9-10 februarie, respectiva 16-17 februarie o alta grupa. Cursurile dureaza 36 de ore, se desfasoara pe parcursul a doua weekenduri consecutive (8h/zi) si se incheie prin sustinerea unui examen, la o data stabilita pe parcursul trainingurilor. Pentru seriile din aceasta iarna, inscrierile se pot face, in limita locurilor disponibile, pe adresa [email protected]

“Victoria este un adevarat model”, “Cursul a reprezentat o lumina in ceea ce
priveste protocoalele in cazul acestei boli”, au spus cursantii din prima serie:

Cu o experienta de peste 15 ani ca indrumator de pacienti oncologici si
aproximativ 4000 de pacienti indrumati, Victoria Asanache isi propune sa explice importanta existentei unui navigator, alaturi de cea a doctorului curant. Acesta este persoana de legatura intre medicul curant si pacient, impreuna formand o echipa, al carei scop este atunci cand este posibil, vindecarea, sau prelungirea vietii sau ameliorarea starii pacientului.

“Navigatorul este cel care ii poate explica pacientului, pe intelesul lui, rezultatele analizelor, variantele de tratament, posibilele efectele negative ale fiecarei optiuni, etapele tratamentului, periodicitatea curelor. Aceste detalii, impreuna cu sustinerea si incurajarea pe perioada tratamentului sunt de cele mai multe ori cheia succesului in obtinerea recuperarii totale si integrarea pacientului in viata de zi cu zi”, declara Victoria Asanache.

Conceptul de navigator de pacienti provine din SUA, unde a fost introdus in
1990, de catre profesorul Harold P. Freeman, chirurg de profesie, din dorinta de a ajuta pacientii din categoriile defavorizate ale societatii sa aiba acces la metode de diagnosticare si tratament potrivite. Programul de navigatie consta in preluarea pacientilor si ghidarea lor pe perioada intregului proces, de la diagnosticare, pana la finalizarea tratamentului oncologic.
Programul se adreseaza persoanelor cu experienta in domeniul medical, care isi doresc sa isi completeze cunostintele, sa invete o specializare noua, celor care isi doresc o schimbare in cariera si vad in aceasta meserie noua o oportunitate de a face ceva care sa le aduca satisfactie, pacientilor sau apartinatorilor care au trecut prin experienta diagnosticarii cu cancer si isi doresc sa capete cunostintele necesare pentru a-i ajuta pe cei din jur care trec prin situatii similare. Scopul este de a creste rata de succes in investigarea, diagnosticarea corecta si gasirea tratamentului cel mai potrivit pentru fiecare pacient, prin eliminarea barierelor de tip financiar, de comunicare (cauzata de neintelegerea termenilor medicali, de diferente de cultura etc), piedici din sistemul medical (programari ratate, rezultate pierdute etc), de natura psihologica (teama, pierderea increderii in
sine etc), sau de alt tip.

In Romania, meseria de navigator de pacienti a fost introdusa in Codul
Ocupatiilor din Romania la solicitarea Asociatiei pentru preventia si lupta
impotriva cancerului Amazonia, la finalul anului 2016.
Navigatorii de pacienti pot fi utili in orice institutie medicala, dar si in afara acestora, prin consultanta individuala. Rolul poate fi asumat atat de persoane care lucreaza in domeniile medical sau asistenta sociala, dar si de alte persoane, care isi doresc sa practice aceasta meserie si urmeaza cursuri de specialitate. Printre trasaturile pe care trebuie sa le aiba un navigator de pacienti se numara compasiunea, inteligenta, excelente abilitati de comunicare, dar si toleranta mare fata de diversitate.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *