Slabeste si tonifiaza fara efort

By  | 

Nu toate fetele adoră să fie ude de transpiraţie după efortul fizic, unele nu pot alerga, altele urăsc să facă orice fel de sport şi nu puţine sunt cele care urăsc din tot sufletul sala de sport.

Pentru toate fetele care s-au identificat ȋn descrierile de mai sus avem o serie de exerciţii care nici nu te face să transpiri, nici nu trebuie să depui cine ştie ce efort şi nici nu este ceva ce presupune grad de dificultate. Ba, mai mult, sunt exerciţii de yoga şi stretching care ȋntind musculatura corpului ȋn timp ce accelerează rata metabolică, ajutându-te să slăbeşti şi te relaxează.

Fă-le de dimineaţă, pe stomacul gol ȋn faţa geamului deschis şi ȋntreaga zi te vei simţi mai frumoasă, mai suplă. Dimineaţa este cel mai indicat moment al zilei pentru efort fizic, este ca şi cum ai seta “mood-ul” pentru ȋntreaga zi, dar te invit să faci aceste exerciţii şi seara, dacă eşti prea anxioasă să adormi sau când eşti foarte nervoasă – vor regla circulaţia, calmând creierul şi te vor aduce pe linia de… linişte.

1. (foto 2) O scurtă meditaţie relaxantă

Pentru relaxare totală

Aşază-te turceşte pe covor, ȋn faţa ferestrei deschise, cu o pernuţă sub fund pentru a putea menţine spatele drept, pune palmele pe genunchi pentru a menţine postura mai uşor.

Nu te gândi la nimic, lasă gândurile să se deruleze ca un film şi nu “agăţa” nici unul, doar simte soarele pe piele, bucură-te de căldură, de mirosul florilor de afară, de sunetele oraşului abia trezit. Poţi sta oricât ȋn meditaţie, important este să te simţi perfect relaxată.

2. (foto 1) Puţină echilibristică

Pentru abdomen, fund, picioare

Stai dreaptă, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor (spatele să fie perfect drept). Sprijinindu-te pe piciorul drept, ȋndoaie stângul şi aşază laba piciorului pe pulpă, cât de aproape poţi de zona inghinală.

Ridică braţele ȋn sus şi uneşte palmele. Ȋntinde bine musculatura şi menţine poziţia câteva secunde, apoi schimbă piciorul.

Repetă de 3 ori pe fiecare parte.P.S.: Nu-ţi bate capul să faci exerciţiul perfect din prima, vei căpăta mai multă flexibilitate ȋn timp.

3. (foto 3) Ȋntinde braţele

Pentru spate şi abdomen

Din poziţia de meditaţie ȋntinde braţele ȋn sus şi uneşte palmele ȋn timp ce menţii spatele perfect drept. Ȋntinde bine braţele, spatele şi abdomenul. Menţine poziţia câteva secunde, apoi revino la start. Repetă de 10 ori.

4. (foto 4) Micşorează talia

Pentru coapse, şolduri

Stai cu picioarele depărtate, apleacă-te ȋn dreapta şi, ȋn acelaşi timp, ridică braţul stâng către dreapta – ȋntinde musculatura părţii stângi cât mai bine, fară să te doară ȋnsă. Schimbă partea şi fă cel puţin 20 de repetări.

5. (foto 5) Ȋntinde-te ca o pisică

Pentru spate, dureri de spate

Acesta este cel mai recomandat exerciţiu dacă ai probleme cu spatele pentru că reuşeşte să ȋntindă şi să relaxeze toate grupele musculare. Stai pe genunchi şi palme şi alunecă ȋn faţă cu palmele până ce simţi că spatele este perfect drept – fundul ȋn sus şi braţele bine ȋntinse pe podea. Menţine poziţia câteva secunde, apoi revino la start.

6. (foto 6) Războinica fără frică

Pentru picioare, abdomen, fund

“Războinica fără frică” este traducerea cuvăntului din sanscrită “Virabhadra”, denumirea acestei posturi de bază din yoga. Stai cu picioarele mai depărtate şi spatele drept, roteşte trunchiul către dreapta ȋn timp ce ȋntinzi braţele (stângul ȋn spate şi dreapta ȋn faţă) şi roteşti ȋn faţă laba piciorului stâng pentru mai multă stabilitate.

Revino la start şi schimbă partea, repetă de 20 de ori pe fiecare parte.
P.S.: Aceste exerciţiu accelerează arderea grăsimilor şi tonifiază ȋntregul corp, plus că echibrează mintea.

7. (foto 7) Balerina

Pentru echilibru, tonifiere generală

Stai dreaptă, ridică piciorul stâng ȋn spate şi ȋn acelaşi timp ȋntinde braţele pentru mai mult echilibru (stânga ȋn spate şi dreapta ȋn faţă).

Ȋncearcă să menţii poziţia câteva secunde ȋntinzând bine musculatura şi revino la poziţia de start. Schimbă partea şi repetă de 10 ori exerciţiul.
Este un exerciţiu foarte bun pentru tonifiere generală, pentru corectarea posturii (de mers, de stat pe scaun).

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *