Sistemul port – acces, ajutor pentru pacientele cu cancer mamar

By  | 

Cancerul de sân apare atunci când anumite celule încep să crească și să se dividă anormal. Tratamentul oncologic poate fi o experiență traumatizantă pentru paciente. Sistemul port-acces a fost conceput pentru a face tratamentul mai ușor.

 Sistemul port – acces este un mic dispozitiv care se fixează sub piele, în regiunea subclaviculară. Prin intermediul lui, medicamentele ajung direct în venele mari, fiind diluate imediat în sânge, fără să mai aibă un efect toxic asupra pereților vaselor de sânge.
Acest sistem permite administrarea tratamentelor și a altor proceduri într-un mod mai eficient și mai puțin dureros pentru pacientele diagnosticate cu această patologie”, susține doctorul Dumitru-Lucian Rușitoru, medic specialist chirurgie generală, cu competență în chirurgia oncologică din cadrul Institutului Sânului.

Unul dintre avantajele acestui mecanism este acela că are în vedere componenta estetică.Pacientele pot face baie, duș și chiar pot merge la piscină, deoarece dispozitivul este ascuns sub piele. Prin aceasta procedură pot fi administrate doze atât ambulator, cât și la domiciliul pacienților, pentru un plus de confort.Mecanismul este bine tolerat și de pacienții care au diferite alergii.

Cunoaște specialiștii Institutului Sânului

Alimentația este esențială atât în timpul tratamentului oncologic, cât și după terminarea lui, deoarece astfel organismul se reface.
Domnul dr. Amedeo Grigorean este medic specialist medicină generală, specializarea nutriție și a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași. El vine în întâmpinarea pacientelor cu cele mai bune informații legate de alimentație și sfaturi pentru optimizarea rezultatelor terapeutice sau reducerea reacțiilor adverse apărute din cauza patologiei inițiale și a celor asociate.

Citeşte şi: 5 antrenamente pentru sâni fermi și ridicați

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *