Scapa de celulita in 5 pasi

By  | 

Cum sezonul fustiţelor şi al pantalonilor scurţi a debutat oficial, probabil visezi la o minune care să facă celulita să dispară! E nevoie de efort susţinut, şi trebuie neapărat să abordezi problema din toate cele cinci unghiuri…

Dieta

Există mai multe variante în ceea ce priveşte regimul recomandat împotriva celulitei. Una dintre ele, şi cea mai controversată, este teoria doctorului Dukan, care susţine că o dietă exclusiv proteică, fără grasimi, asociată cu apă şi mişcare uşoară, te scapă de celulită. Totuşi, dieta a fost votată anul trecut „cea mai neprietenoasă” din toate punctele de vedere. O altă teorie, mult mai echilibrată, susţine apa, dar recomandă fructe şi legume proaspete, ouă, nuci, peşte gras şi pâine integrală, deoarece conţin lecitină, acizi graşi esenţiali şi antioxidanţi, necesari refacerii ţesutului.

 

 

Mişcare

Sedentarismul este una din cauzele instalarii celulitei; poţi tăia răul de la rădăcină făcând zilnic o formă de mişcare (dans, plimbare, bicicletă, role) sau trei ore pe săptămână la sală. Nu doar vei arde calorii, ci vei stimula circulaţia sângelui, o condiţie esenţială în lupta cu celulita.

Suplimente alimentare

Glucozamina, multivitaminele, mineralele, antioxidanţii, complexul de vitamina B, acizi graşi şi lecitina de soia… toate acestea sunt indicate şi în tratarea celulitei. Sfătuieşte-te cu medicul tău de familie în privinţa administării lor.

Masajul

Fie că îl faci acasă, cu o perie aspră înainte de baie, sau cu un dispozitiv anti-celulitic, ori îţi achiziţionezi conştiincioasă un abonament la un salon, nu poate să-ţi faca decât bine. Ideea e că masajul stimulează sistemul limfatic, care favorizează eliminarea toxinelor şi drenarea fluidelor, atenuând semnificativ aspectul de coajă de portocală specific celulitei.

 

 

Cremele

Special le-am lasat la urmă, pentru că ele vin să completeze şi să „finiseze” textura pielii. Caută creme cu ingrediente precum cafeina, L-carnitina, alge marine, Retinol, colagen şi aplică-le zilnic, pe pielea curată, proaspăt exfoliată cu o perie sau o mănuşă abrazivă, masând viguros zonele afectate. Totul e să le foloseşti în contextul descris mai sus, nu ca unică măsură anti-celulită, pentru că doar astfel îşi pot dovedi eficienţa.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *