Pudra de maca, un super-food controversat

By  | 

O fi suplimentul-minune al Mirandei Kerr, dar dacă nu este consumat sub supravegherea unui medic naturist, ȋţi poate face rău.

Pudra de maca poate face realmente minuni pentru organism dacă este luată conform indicaţiilor unui medic naturist care-ţi cunoaşte istoricul medical (al tău şi al membrilor familiei tale).

5 mituri despre mâncarea vegetariană

Astfel, maca poate fi folosită pentru a trata toate tipurile de acnee, indiferent de gravitate, poate regla activitatea hormonală, ajutându-te să slăbeşti şi să-ţi reglezi menstruaţia, făcându-te şi mai fertilă. Pe de altă parte, un smoothie verde cu pudră de maca este o bombă de energie, perfect pentru zilele ȋn care ai de muncă de dimineaţă până seara târziu. Doar că trebuie să ştii dozajul, altfel, ȋţi poate da palpitaţii severe. Maca este şi un afrodiziac foarte puternic, fiind folosit ca atare din cele mai vechi timpuri de către locuitorii Peruului, locul de provenienţă a rădăcinii-minune. Astfel, este tratamentul perfect pentru bărbaţii cu disfuncţii erectile, dar şi pentru cei care vor să fie mai virili.

Se impune prescipţie medicală pentru pudră de maca dacă…

…ai probleme cu inima. Fiind un energizant foarte puternic, poate da palpitaţii severe sau stări de anxietate reperate.

…ai suferit sau suferi de episoade de depresie sau stări de anxietate repetate. Maca este un reglator hormonal, dar, dacă nu este luată după sfatul medicului, determină o dereglare hormonală. Asta se traduce prin ȋngrăşare inexplicabilă, schimbări radicale de stare, inclusiv depresive.

…ai cazuri de cancer ȋn familie. Cum spuneam, maca reglează hormonii şi, de vreme ce ȋn AND-ul tău apare deja o boală gravă latentă, nu e cazul “s-o zgândări”. Deci, vizitează un medic naturist ȋnainte de a te apuca de tratament cu un super-food.

…ai probleme cu tiroida. S-au ȋnregistrat multe cazuri de disfuncţii ale tiroidei determinate de consumul “după ureche” al super-food-ului maca. Nu uita, este un reglator hormonal foarte puternic, chiar dacă arată ca o plantă inofensivă. La fel de drăguţ arată şi guarana, dar este cel mai puternic energizant, iar un consum necontrolat poate duce chiar şi la infarct, aşa că mare grijă la consumul de “plăntuţe” aparent inofensive şi alte suplimente alimentare naturiste care, cică, nu au cum “să strice”.

Text: Anca Rusu


Comments

comments