
Produse care te scapa de celulita
Ala-bala, scapă de coaja de portocală! Nu te încumeți nici acum să renunți la pantaloni în favoarea fustelor mini; probabil că pielea ta nu e pregătită încă pentru asta! Ajutorul din exterior este la fel de important precum dieta și sportul, deci mizează pe produsele anti – celulita disponibile pe piață.
Înainte, însă, ar fi bine să recapitulăm câteva reguli fără de care celulita nu poate fi combătută, chiar dacă aplici cele mai scumpe ori eficiente creme din lume:
- Nu mai pune sare în mâncare, dar nici zahăr. Prima favorizează retenția de lichide, iar a doua afectează sinteza colagenului, proteina care susține pielea.
- Schimbă des poziția. Dacă-ți petreci prea mult timp în picioare sau stând pe scaun, este afectată circulația sângelui, favorizându-se astfel acumularea de grăsime, apă și toxine.
- Menține-ți greutatea optimă. O pierdere drastică în kilograme sau efectul cunoscut sub numele de „yo-yo”, apărut după o dietă miraculoasă, pot agrava celulita.
- Evită mâncarea nesănătoasă. Hrana de tip fast-food sau alimentele semi-preparate conțin cantități mai de zahăr, sare și chimicale. Nici băuturile carbogazoase/sucurile artificiale nu sunt recomandate.
- Fă mișcare. Optează pentru o activitate care să presupună efort constant, gen înot sau jogging.
Nutriție adecvată
Cercetările continue în domeniul nutriției au ajuns la concluzia că există o serie de alimente ce pot ajuta la prevenirea și reducerea celulitei:
- Sardinele – sunt bogate în acizi grași Omega 3, esențial în combaterea excesului de estrogen.
- Lămâile – ajută la curățarea ficatului și eliminarea toxinelor, iar vitamina C e bună pentru piele.
- Vinul roșu – conține resveratrol, despre care se spune că ar preveni îmbătrânirea pielii.
- Pieptul de pui – e nevoie de proteine pentru fermitatea pielii, dar și pentru a te sătura repede.
- Avocado – e bogat în potasiu și acid folic, fibre și grăsimi sănătoase, esențiale pentru aspectul pielii.
Masajul zilnic
Procură-ți produse anti – celulită si folosește-le zilnic, pe pielea proaspăt curățată (exfolierea este importantă, pentru a asigura penetrabilitatea produsului):
- Collistar Anticellulite slimming superconcentrate night with cell-nocturne system, 232 lei
- Repechage Vita-Cura Body Contour Cream, 186 lei
- Dr. Brandt Cellusculpt Body shaper & Cellulite cream, 282 lei
- Collistar Anti-Cellulite fango, 149 lei
- Eisenberg Serum Anti-cellulite trio-moleculaire, 405 lei, exclusiv în magazinele Douglas
- Elancyl Cellu Slim flat stomach, 150 lei
- Elmiplant BodyShape gel-cremă remodelare totală, 21 lei
- Collistar firming elasticizing rich oil with sweet almond oil, 163lei
- Naturys Anti-cellulite cream, 120 lei
Email