5 probleme de sănătate cauzate de menstruație

By  | 

În afară de crampe, balonare și apariția coșurilor, menstruația poate cauza și probleme de sănătate mai grave.

Schimbările hormonale din perioada menstruației ne pot afecta organismul în moduri pe care, de obicei, nu le asociem cu ciclul menstrual. Află care sunt problemele de sănătate cu care te poți confrunta în aceste zile.

Citește și: Cum scapi de problemele din timpul menstruației

Palpitațiile pot apărea în timpul menstruației din cauza schimbărilor hormonale, deci nu trebuie să te sperii. În cazul în care ai și dificultăți de respirație, îți vine să leșini (sau chiar leșini) și ai dureri în piept, ar trebui să faci o vizită medicului, totuși.

Migrenele pot apărea din cauza scăderii nivelului de estrogen din această perioadă. Medicii recomandă să dormi suficient, să bei mai multă apă, să eviți consumul de alcool și să te ferești de stres.

Anxietatea poate apărea tot din cauza nivelului mai scăzut de estrogen. Îți recomandăm să discuți despre asta cu medicul de familie.

Citește și: Cum funcționează cupele menstruale?

Anemia poate apărea din cauza cantității mari de sânge pe care o pierzi lunar. Această problemă se poate rezolva cu ajutorul vitaminelor – o cantitate de fier potrivită ție și, deseori, vitamina C. Ai grijă să nu exagerezi, totuși, pentru că o cantitate mare poate duce la constipație, dureri la nivelul abdomenului sau anumite probleme ale inimii.

Diareea sau constipația sunt probleme cu care aproape toate femeile se confruntă în perioada menstruației. Din acest motiv, medicii recomandă să avem mai multă grijă la alimentație în aceste zile delicate.

 

*articol preluat din Woman’s Day (autor: Christina Debusk)


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *