Personalitatea ta arata cat de sanatoasa vei fi

By  | 

Un studiu recent efectuat de trei profesori de la universităţi de prestigiu indică existenţa unei legături între trăsăturile personalităţii şi starea sănătăţii pe termen lung. La studiu au participat aproape 7000 de adulţi care au vorbit despre personalitatea lor, dar şi despre problemele de sănătate. În urma acestora, cercetătorii au ajuns la câteva concluzii interesante.

Cercetătorii au fost interesaţi de nevroză, amabilitate, extraversiune, conştiinciozitate şi cât de deschişi sunt subiecţii. Rezultatele au indicat o relaţie puternică între acestea şi dezvoltarea anumitor boli precum cancerul, diabetul sau accident vascular cerebral.

Se pare că persoanele mai deschise, extrovertite şi amabile au şanse mult mai mari de a avea o stare de sănătate mult mai bună decât celelalte. De asemenea, un studiu anterior a arătat că persoanele care sunt nevrotice nu au avut rezultate atât de bune la diferite teste care indică o posibilă apariţie a unei probleme cardiovasculare.

Însă aceste conexiuni sunt bazate pe corelaţii, ceea ce înseamnă că, deşi anumite trăsături de personalitate par să fie legate de anumite boli (precum diabetul sau cancerul), nu le cauzează în mod necesar. Este mai probabil ca persoanele care sunt mai conştiincioase să aibă şi un stil de viaţă mai sănătos şi să urmeze recomandările doctorilor.

În orice caz, trăsăturile de personalitate se pot schimba în timp, din cauza experienţelor personale şi a presiunii sociale. Cu alte cuvinte, poţi deveni mai conştiincioasă sau mai nevrotică decât ţi-ai dori. Deşi acest lucru poate părea de la sine înţeles, a devenit mult mai clar din 2011, când s-a făcut un studiu la care au participat peste 14,700 de persoane. 

Trăsăturile de personalitate se pot schimba odată cu vârsta. Se pare că suntem cel mai stabili emoţionali, mai extrovertiţi şi mai deschişi între 40 şi 60 de ani, apoi aceste trăsături încep să se estompeze. Conştiinciozitatea, în schimb, devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce creştem, iar nivelul său nu scade după o anumită vârstă.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *