Mahmura? Mananca asta ca sa nu mai fii!

By  | 

Este vară, aşa că petrecerile sau ieşirile pe la terasă cât e noaptea de lungă se ţin lanţ! Din păcate, party-urile de vară şi nopţile albe nu aduc doar distracţie, ci, din păcate, te “scot din uz” cel puţin o zi după aceea.

Ca să nu petreci o zi ȋntreagă ȋn pat plângându-te de dureri de cap, ameţeli şi stări de vomă, ȋţi spunem ce să bei şi să mănânci pentru a te pune picioare cât mai repede, ȋncă de la orele dimineţii.

Bea multă apă
Alcoolul şi nedormitul te deshidratează excesiv, de aceea ȋţi simţi gura uscată, ai dureri de cap, eşti extenuată şi nu te poţi ridica din pat.

Cel mai bun remediu rapid ȋn caz de mahmureală este o sticlă de doi litri de apă cu felii de castravete ȋnăuntru, castravetele hidratând puternic organismul.

Apoi, bea ceai de ghimbir, cel mai bun remediu pentru a scăpa  de durerile de cap şi starea de vomă.

Ȋn ziua de după o petrecere bea cam cinci litri de apă pentru a elimina toxinele şi a te super-hidrata. De asemenea, nu uita regula ca la party să bei un pahar de alcool şi alte două de apă pentru a nu te ȋmbăta sau deshidrata.

Mahmura, dar faci fata

Mănâncă ceva cu grăsime
Este unul dintre acele puţine momente când un preparat foarte gras ȋţi poate face chiar bine. Dacă nu ai chef de gătit, deschide o conservă de sardine sau fă-ţi o omletă generoasă cu brânză, legume şi ulei sau mănâncă muesli cu cereale integrale. Grăsimea şi carbohidraţii echilibrează nivelul zahărului ȋn sânge şi te pun pe picioare, energizându-te.

Bea apă de cocos şi mănâncă o supă
Cumpără-ţi apă de cocos şi bea pentru a hrăni organismul cu vitaminele şi mineralele pierdute, dar şi pentru a te energiza cu ajutorul electroliţilor.

Nici o supă de legume şi carne de vită sau pui nu ar fi rea – ai tot ce ai nevoie pentru a te pune pe picioare, de la proteină, la legume şi lichid.

 


Comments

comments