Luna de conștientizare a glaucomului: care sunt sfaturile oftalmologului?

By  | 

În ianuarie toți medicii oftalmologi din lume încearcă să crească gradul de conștientizare a uneia dintre cele mai răspândite afecțiuni oculare – glaucomul. Pentru a contribui la acest efort comun, Medicul Specialist Oftalmolog Cristina Ciucă, de la Optica Medicală Videt.ro ne-a vorbit pe larg despre această boală și despre cum putem preveni efectele ei.

Glaucomul este o afecțiune progresivă care produce atrofierea nervului optic, responsabil cu transmiterea informațiilor de la ochi către creier. Câmpul vizual se îngustează treptat, iar în timp bolnavul ajunge să își piardă vederea cu totul. Glaucomul este frecvent asociat cu presiunea intraoculara crescută.

Organizația Mondială de Sănătate îl plasează ca fiind a doua cauză a orbirii la nivel internațional, după cataractă. Societatea Romana de Glaucom estimează că în România există 140.000 de cazuri de glaucom diagnosticate.

Tipuri de glaucom

În funcție de configurația unghiului dintre iris și cornee sunt două tipuri principale de glaucom:

Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cel mai des întâlnit tip de glaucom. Peste 90% din pacienții cu glaucom au această formă a bolii. Unghiul dintre iris și cornee are o deschidere normală, dar sistemul de drenaj al umorului apos devine din ce în ce mai puțin eficient, iar lichidul intraocular nu este evacuat așa cum ar trebui.

Glaucomul primitiv cu unghi închis, este mai puțin comun decât glaucomul primitiv cu unghi deschis. Este determinat de o predispoziție anatomică a globului ocular și este caracterizat prin blocarea unghiului dintre iris și cornee de către periferia irisului, cu blocarea eliminării umorului apos, și creșterea presiunii intraoculare.

Factori de risc pentru glaucom

Există o serie de factori care facilitează apariția glaucomului. Ești predispus către această afecțiune dacă:

1. Suferi de următoarele afecțiuni generale:

Diabet zaharat

Hipertensiune sau hipotensiune arterială

Boli cardiovasculare sau de tidoidă

2. Suferi de următoarele afecțiuni oculare:

Miopie sau hipermetropie mare (care necesită să porți lentile de contact sau ochelari de corecție a vederii)

Antecedente de decolare de retină

Inflamații sau tumori intraoculare

3. Ai rude de sânge care suferă de glaucom

Persoanele care au rude de gradul I cu glaucom prezintă un risc mai mare de a face această afecțiune în comparație cu cei care nu au antecedente de glaucom în familie.

4. Presiunea ta intraoculară este ridicată

Hipertensiunea intraoculară este principalul factor de risc ce determină apariția glaucomului.

5. Ai o vârsta înaintată

După vârsta de 40 de ani, riscul de apariție a glaucomului crește, așa că oftalmologul recomandă un consult oftalmologic complet o dată pe an. După vârsta de 60 de ani, consultul ar trebui efectuat de două ori pe an.

6. Ai suferit un traumatism ocular

“Unele traumatisme, leziuni sau răni la nivelul ochilor pot duce la apariția glaucomului secundar traumatic. Majoritatea pacienților care ajung să sufere astfel de răni fie practică sporturi de contact, fie au avut parte de un accident domestic sau un accident de muncă.” ne dezvăluie Dr. Cristina Ciucă, Medic Oftalmolog Videt

Glaucomul traumatic poate apărea imediat după lovitura propriu-zisă, sau la o perioadă decâțiva ani.

7. Utilizezi medicamente pe bază de steroizii

Există studii care leagă apariția glaucomului de administrarea medicamentelor cu steroizi.

Tratamentul medicamentos cu steroizi poate crește presiunea intraoculară, ceea ce poate duce la glaucom. Acest lucru depinde de o serie de factori, cum ar fi tipul steroizilor sau durata tratamentului.

Medicul recomandă ca persoanele care prezintă unul sau mai mulți factori de risc să meargă la controale oftalmologice regulate, indiferent de vârsta pe care o au.

Simptomele glaucomului

Glaucomul primitiv cu unghi deschis este asimptomatic în fazele inițiale, sau poate prezenta simptome nespecifice, ce pot fi trecute cu vederea ca fiind efecte ale oboselii, așa că mulți pacienți rămân nediagnosticați până când boala ajunge într-un stadiu avansat. Glaucomul primitiv cu unghi închis se poate manifesta prin:

  • durere la nivelul ochilor
  • durere puternică de cap
  • roșeața ochilor
  • diminuarea acuității vizuale sau vedere încețoșată
  • fotofobie (sensibilitate la lumina) sau halori colorate în jurul surselor luminoase
  • greață, vărsaturi.

Diagnosticarea precoce a glaucomului

Glaucomul este o afecțiune ce produce daune ireversibile asupra nervului optic și vederii.

“Pentru că glaucomul este o afecțiune asimptomatică, sau care are simptome ce pot fi foarte ușor atribuite unui număr mare de alte cauze, pacienții caută un diagnostic atunci când boala le-a afectat deja vederea în mod semnificativ.”, ne spune Dr. Cristina Ciucă, Medic Oftalmolog Videt

Singura modalitate de a descoperi glaucomul într-un stadiu incipient este să mergi la controale oftalmologice periodice.

Iată care sunt cele mai comune teste pe care Medicul Oftalmolog le poate efectua în cadrul unui consult pentru depistarea glaucomului:

  • Tonometrie (măsurarea presiunii intraoculare);
  • Oftalmoscopie (examenul fundului de ochi, cu examinarea papilei nervului optic);
  • Perimetrie (examinarea câmpului vizual);
  • Gonioscopie (examinarea unghiului dintre iris și cornee, unde se află sistemul de drenaj al umorului apos);
  • Pahimetrie (măsurarea grosimii corneei).

În funcție de caz, oftalmologul poate alege să efectueze doar o parte dintre aceste teste, saupoate efectua și alte teste mai complexe.

Tratamente disponibile pentru glaucom

Glaucomul nu poate fi vindecat, așa că prevenirea și diagnosticarea precoce sunt cel mai eficient mod de a lupta cu această afecțiune. Totuși, odată depistat, glaucomul necesită tratament pentru a încetini procesul de degradare a vederii. Tratamentele pentru glaucom nu pot remedia daunele deja suferite de nervul optic, iar indicațiile de tratament date de mediculoftalmolog diferă de la caz la caz. Iată ce tipuri de tratamente poate recomanda oftalmologul:

  • Picături pentru ochi
  • Pastile
  • Proceduri laser
  • Proceduri chirurgicale

Și tu poți ajuta la creșterea gradului de conștientizare în privința glaucomului prin acțiuni simple, dar de efect. Dacă suferi de glaucom, nu ține secret acest lucru, ci împărtășește informațiidespre această boală cu familia și prietenii tăi.

Pentru a depista glaucomul în fază incipientă, Dr. Oftalmolog Cristina Ciucă și echipa Videt vă îndeamnă să mergeți la un control oftalmologic periodic.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *