Jocurile foamei

By  | 

Nu te poți opri din mâncat deși ești sătulă? E timpul să afli care sunt adevăratele motive pentru care nu reușești să intri în blugii ăia mișto.

Mănânci doar atunci când îți e foame, nu? Din păcate, nu întotdeauna. Dacă ar sta așa lucrurile, relația ta cu propriile kilograme ar fi una asumată, lipsită de frustrări. Adevărul e că dorința nestăpânită de a lua cu asalt frigiderul (sau dulapul cu ”bunătăți”) este adesea cauzată de propriile emoții – de la oboseală la iritabilitate – și toate suntem susceptibile la a-i cădea în plasă. Foamea fizică, biologică, e un răspuns natural al organismului, orice alt motiv (mai mult sau mai puțin conștient) pentru care te întinzi după furculiță e un obicei artificial creat. De exemplu, dacă atunci când erai mică și-ți juleai genunchii primeai o cutie de bomboane drept consolare, nu-i de mirare că mâncarea s-a transformat în acel ceva care te face să te simți instant mai bine. Vestea bună este că aceste obiceiuri sunt reversibile. Cheia este să identifici tipul de foame care te roade și să alegi opțiuni care nu se încheie cu tine, un borcan de Nutella și o lingură. Hai că se poate.

Foamea cauzată de oboseală

Te-ai trezit vreodată după o noapte albă, în care ai petrecut la greu, și ți-era așa de foame că ai fi mâncat frigiderul cu totul? Fă cunoștință cu foamea chemată la apel de oboseala orelor nedormite. Un studiu publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism a stabilit că o stare acută de oboseală declanșează senzația de foame. RMN-urile au arătat activitate crescută în zona creierului responsabilă cu apetitul, în ciuda faptului că nivelul glucozei din sânge nu era cu nimic diferit față de cazurile în care te bucuri de cele opt ore de somn recomandate. Lipsa somnului crește nivelul grelinei, hormonul foamei, și scade nivelul leptinei, hormonul responsabil cu ținerea în frâu a apetitului. Rezultatul? Mănânci mai mult decât trebuie.

Cum sa scapi de senzatia de foame

Ce poți face: Bagă-te înapoi în pat, dacă poți. Dacă nu, consumă alimente cu un indice glicemic scăzut, ca să-i dai organismului impresia că ești sătulă. Optează pentru o felie de pâine integrală cu unt de arahide si kiwi.

Foamea hedonistă

Ești mai mult decât sătulă, dar vrei să continui să mănânci pentru că ceea ce ai în farfurie este pur și simplu delicios. Scenariul tipic: ai luat cina și ești ghiftuită. Pe nepusă masă însă te vizitează o prietenă și are cu ea două porții de cheesecake cu afine. Arată atât de bine că nu-ți e deloc greu să te păcălești că mai e loc și pentru o gustare dulce. Un alt studiu publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism arată că atunci când consumăm felurile preferate de mâncare, crește atât nivelul grelinei, cât și al endocanabinoizilor, compuși naturali responsabili cu senzația de plăcere. Astfel, răspunsul pe care organismul tău îl dă atunci când primește mâncărurile preferate reușește să anuleze senzația de ”m-am săturat”, așa că mănânci în continuare, deși nu ar trebui.

Ce poți face: Renunță la carbohidrați și umple-ți farfuria cu legume și proteine. Mestecă mâncarea încet și, dacă tot simți că-ți este foame, mai ia-ți o porție de legume. Creierul tău are nevoie de 20 de minute pentru a-și da seama că nu mai are nevoie de mâncare, așa că așteaptă un pic înainte de a-ți comanda desertul. Dacă tot nu poți să reziști, alege să împarți porția cu cineva și “bifează” cea mai sănătoasă opțiune – o salată de fructe cu iaurt, de exemplu.

Foamea compulsivă

Știi că n-ar trebui să mănînci felia asta de tort, dar pur și simplu nu te poți abține. Asta e foamea compulsivă – atunci când dorința de a mânca nu ține cont de faptul că ce ai în farfurie nu îți face niciun bine. Nu ți se întâmplă cu o farfurie plină ochi de broccoli, dar când vorbim de alimente bogate în zaharuri sau grăsimi nu te poți abține. Un studiu realizat de cercetori ai Universității Florida a stabilit că atunci când consumi alimente bogate în grăsimi, zona din creier responsabilă cu luarea deciziilor este inundată cu dopamină. Da, vorbim de același neurotransmițător influențat de cocaină. În cadrul uni alt studiu, de data asta al celor de la Universitatea Princeton, s-a făcut un experiment pe șoareci, care au fost hrăniți cu zahăr. Rezultatul: atunci când pufoasele animăluțe n-au mai primit doza de dulce, au resimțit simptome asemănătoare celor ale toxicomanilor.

Ce poți face: Nu încerca să te păcălești că o să te saturi dacă iei ”doar o gură” din prăjitură. Păcălește-ți pofta de dulce cu un fruct exotic și pe cea de alimente grase cu o porție de somon în crustă de avocado.

Foamea hormonală

Fix înainte să-ți vină mentruația, pofta de dulce urcă la cote maxime, lăsându-te neajutorată în fața cofetăriilor și patiseriilor pe lângă care treci în fiecare zi. Asta pentru că în zilele de dinaintea menstruației produci considerabil mai puțin estrogen, ceea ce duce și la scăderea nivelului de serotonină – hormonul fericirii – din organism. Ca să nu intre în ”depresie”, corpul tău compensează lipsa serotoninei cu ajutorul insulinei, care este stimulată de orice conține zahăr. Un adevărat cerc vicios!

Efectele hormonilor asupra frumusetii

Ce poți face: Consumă alimente bogate în fitoestrogeni ca să contraataci lipsurile hormonale. Soia, semințele de in, semințele de susan, lintea și năutul sunt bogate în fitoestrogeni, așa că le poți consuma în voie.

Foamea emoțională

Cea mai des întâlnită foame artificială este cea care apare atunci cînd ești tristă, deprimată, sau pur și simplu nu în apele tale. Motivele pentru care apare sunt două. Unul – ai fost învățată că cea mai rapidă și simplă metodă de a lupta împotriva durerii de orice fel este mâncarea (bună!) – exemplul cu genunchii juliți de mai sus. Cel de-al doilea – zahărul are proprietăți analgezice (face durerea, fie ea fizică sau emoțională, mai ușor de suportat, chiar dacă doar pe termen scurt). O cercetare publicată în British Medical Journal arată că bebelușilor cărora li se dă o jucărie și un pahar de apă cu zahăr înainte de vaccinuri trec mai repede peste durerea cauzată de înțepătură, decât cei care primesc doar jucăria. Oamenii de știință cred că zahărul activează endorfinele – aceleași substanțe care îți dau o stare de bine atunci când alergi, deși ești la limita oboselii – potolind durerea fizică sau emoțională.

Ce trebuie sa stii despre mancatul emotional

Ce poți face: Acceptă-ți durerea, în loc să încerci să o sedezi. Când simți că ești pe punctul de a te lăsa pradă chefului de mâncare pe post de consolare emoțională, oprește-te și încearcă să analizezi ce simți mai exact. Spune cu voce tare ”Sunt tristă!”, ”Mă simt singură”, etc, și apoi, în loc să te îndrepți spre frigider, sună-ți o prietenă sau mergi la sală ca să-ți golești mintea de gînduri pe banda de alergat.


Comments

comments