Îndulcitori = alternativă bună pentru zahăr?

By  | 

Am înțeles, zahărul e „marele rău alb”, dar oare sunt acei îndulcitori o idee mai bună? Nu de alta, dar unii spun că a renunța la zahăr în favoarea îndulcitorilor artificiali e ca și cum te-ai feri de soare în… solar.

Zahărul e peste tot, nu doar în dulciuri, în diferite forme. Se regăsește din plin în mezeluri, în lactate și brânzeturi, în sosuri, etc. Prezența sa amenințătoare te face să te gândești cumva să treci în cealaltă tabără, a fraților îndulcitori. Iar acum, că vine Paștele, parcă ai vrea și tu să guști din cele tradiționale, motiv pentru care cauți rețete cât mai dietetice cu putință. O fi bine? Hai să vedem cum stă treaba cu acești îndulcitori.

Îndulcitori fără calorii =„chimicale”

Dacă ne referim la înlocuitori precum sucraloză, aspartam, zaharină, etc. aceștia sunt cu siguranță sintetici. În ultimii ani aceștia sunt tot mai blamați, făcând astfel loc noii generații de îndulcitori, considerați „naturali”, precum stevia. Însă procesul de fabricare a comprimatelor/pudrei de stevia marchează o distanță uriașă între sursă și rezultat.

Îndulcitori fără calorii = benefici pentru sănătate

Deși există studii care arată că unii îndulcitori precum stevia ar avea proprietăți antioxidante. totuși, cantitatea este insuficientă pentru a fi relevantă din acest punct de vedere. Ceea ce ar trebui să reții este faptul că renunțarea la zahăr ar trebui să includă și decizia de a uita de gustul dulce (cu excepția fructelor). Cel mult, poți folosi îndulcitori în perioada de tranziție, ca să-ți fie mai ușor.

Îndulcitorii întrețin pofta de dulce

Există studii care confirmă faptul că folosirea unor îndulcitori artificiali te face să tânjești mai mult după dulciuri. Mai precis, creierul primește semnale „dulci” de la papilele gustative, anticipând caloriile care vin la pachet cu acestea. Iar când caloriile nu apar, poftele tale tind să se îndrepte că alimente bogate caloric. În plus, mâncând alimente îndulcite artificial, ai tendința să te gândești că ai libertate la consum, ceea ce poate duce la excese culinare.

dulciuri fara zahar

Foto: Deva Williamson / Unsplash

Îndulcitori artificiali pentru dantură sănătoasă

Este adevărat că zahărul nu le face bine, din cauza acidității crescute, dar și băuturile și dulciurile cu îndulcitori artificiali pot fi acide. Adică ambele situații conduc către carii dentare. Iar periajul imediat nu e o soluție, ba chiar ar trebui amânat vreo oră după ce consumi, de exemplu, o cola dietetică, astfel încât acidul să nu fie „împins” forțat în smalț.

Unii îndulcitori favorizează apariția cancerului

Discutabil… În sensul că se desfășoară studii în acest sens. Un studiu (pe șoareci) dovedea încă de acum 50 de ani faptul că zaharina ar favoriza instalarea cancerului. Alte cercetării arată că îndulcitorii artificiali pot face celulele rezistente la insulină, declanșând creșterea nivelului de zahăr în sânge sau alte probleme de sănătate.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *