Ghidul tau de autoexaminare a sanilor

By  | 

„Diagnosticat intr-un stadiu timpuriu (stadiul I), cancerul de san este vindecabil, adesea fara sacrificarea sanului. Problema este cum sa-l diagnostichezi intr-o astfel de faza, cand el nu doare si nu creeaza niciun disconfort femeii. De aceea autoexaminarea sanului ramane metoda la indemana, prin care femeia poate depista anumite semnale de alarma, caz in care ea trebuie sa se adreseze medicului urgent, pentru ca asa cum spuneam, insist, boala este vindecabila daca este diagnosticata intr-o faza incipienta,” afirma domnul doctor Turcu.

Cand? Autocontrolul sanilor trebuie sa se efectueze odata cu aparitia primei menstruatii din viata unei tinere femei.

Domnul doctor ne atrage atentia ca: „Structura glandei mamare variaza atat cu varsta cat si cu ciclul menstrual. De aceea este foarte important ca aceasta autoexaminare periodica (lunara) a sanilor sa se faca in a cincea zi de la debutul menstruatiei, cand volumul glandelor mamare este minim si faciliteaza depistarea eventualului nodul suspect”.

Autopalparea sanilor presupune cateva etape simple

1. Aseaza-te la bustul gol in fata unei oglinzi.

Ridica-ti bratul opus sanului pe care vrei sa-l examinezi deasupra capului. „Principalul semnal de alarma este prezenta unui nodul de 1 cm in structura glandei mamare. La dimensiuni mai mari nu putem vorbi de cancere incipiente, iar la dimensiuni mai mici nu-l putem depista prin palpare, ci doar prin mamografie.

Pentru aceasta sanul nu va fi palpat intre doua degete, ci trebuie presat pe torace cu varful degetelor II – V, efectuand mici miscari circulare. Este ca si cum am avea introdusa o aluna intr-un burete de bucatarie si presand acest burete cu toate degetele reusim sa simtim duritatea nodulului ascuns”, ne explica medicul chirurg Florin Turcu.

Incepe de la exteriorul sanului examinarea. Nu aplica o presiune exagerata asupra sanului, dar nici nu palpa superficial pentru ca in acest caz ai putea omite zonele profunde ale glandei mamare.

Ai grija sa palpezi cu aceleasi miscari circulare toata aria sanului.

2. Continua ulterior cu palparea in acelasi mod a zonei dintre axila si san si a axilei pentru a observa eventuale modificari de marime ale ganglionilor de la subrat.

3. Priveste cu atentie sanul si vezi daca exista schimbari ale culorii pielii sau ale vaselor de sange de la suprafata.

4. Cauta eventuale leziuni si ulceratii ale sanului, excrescente, modificari de pozitie sau de forma a mameloanelor, schimbari ale marimii sau simetriei sanilor.

5. Observa o posibila scurgere sau sangerare din mamelon. Aminteste-ti daca ai avut vreo secretie care sa-ti pateze hainele sau sutienul.

6. Coboara bratul pe care l-ai ridicat si lasa-l sa atarne pe langa corp. Repeta palparea sanului in aceasta pozitie.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *