Interviu exclusiv: despre frumusețe cu Andra

By  | 

Dacă ai senzația că secretul de frumusețe al Andrei constă în colaborarea cu cei mai buni makeup-artiști, hairstiliști sau experți în îngrijirea pielii, ei bine, asta se vede doar în poze; în realitate, este vorba despre un efort susținut, cumpătare și echilibru.

Andra Garnier frumusete

Foto: Marius Bărăgan

Care este cel mai preţios sfat de frumuseţe pe care l-ai primit vreodată?

Acela că frumuseţea e amplificată de naturaleţe, de produsele cosmetice care te reprezintă şi care te feresc de look-urile artificiale. La acea ora, eram adolescentă şi încă mă mai lăsăm ispitită de make-up-ul pronunţat, mai spectaculos. E drept, tinereţea permite astfel de abordări nonconformiste, mai ales în viaţă artistică. Pe urmă, când am avut norocul să întâlnesc oameni fascinanţi din industria cosmetică, mi s-au limpezit multe viziuni, am evaluat altfel normele frumuseţii. Am fost ezitantă la început, îmi era greu să-mi schimb obiceiurile, dar şi când am reuşit, am simţit că începe o nouă eră.

Cum arată ritualul tău de îngrijire a pielii?

Plec de la ideea de bază că pe niciun ten, oricât de ofertant ar fi el, nu se poate lucra dacă nu e perfect curăţat şi învelit într-un strat de bază pentru machiaj – crema aceea care se aplică meticulos sub fondul de ten sau pudra. Deci în niciun caz nu merg seară la culcare cu fardurile pe faţă. Bine, cred că mi s-a întâmplat de vreo două ori, în turnee, eram foarte obosită după câte-un concert şi am sărit peste demachierea de seară. A două zi, pernă albă era bej-orange, ceva de genul asta, de la pudra mea. Am râs, deşi eram stânjenită, dar am învăţat ceva din asta. Cred şi în bună hidratare. Un ten foarte uscat creează probleme de tot felul, asta ştim…

Care este secretul părului tău bogat şi strălucitor?

Recunosc, am fost înzestrată nativ cu calitatea părului, o moştenesc pe frumoasa mea mamă. Pe de altă parte, natură îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă, că să parafrazez o mică filosofie de viaţă. Nu te poţi baza strict pe datele gentice. Folosesc şampon de păr bun, sunt fidelă brand-ului Garnier, pe care l-am descoperit singură, cu ani în urmă, şi sunt mândră de intuiţia mea. S-au adunat ani buni de ‘prietenie”, mi-ar fi greu să mă despart vreodată de el. Sunt produse bune şi simplu de folosit. Şamponul şi balsamul Garnier nu lipsesc nici din casă, dar nici din bagajul meu, oriunde aş călători. Mi-am cumpărat odată un Garnier şi din Dubai, fiindcă m-am trezit că mi se terminase crema de faţă…

 

Ce produse de frumusețe nu lipsesc niciodată din poşetă ta?

Dacă încep să înşir cam ce conţine poşetă mea, în mod obligatoriu… vorbesc până mâine non-stop! Bun, deci referindu-mă strict la produsele cosmetice, am întotdeauna o cremă hidratantă şi un mic fond de ten, în caz că trebuie să-mi retuşez machiajul, iau şi creionul dermatograf, tot pentru a întreţine linia iniţială, proaspătă… Am, desigur, un lipstick (două, trei… ha, ha), un creion pentru contur de buze, deşi nu folosesc aşa ceva decât în anumite împrejurări şi destul de discret. Mai am un mic spray hidratant, cu apă termală, asta îmi prinde bine mai ales vara, pe căldură, când nu mă fardez puternic. E foarte răcoritor şi protejează tenul de uscăciunea unui anotimp superb, dar nemilos cu pielea. Hai să zicem că găseşti şi câte un mascara în poşetă mea, deşi nu prea îmi place să-mi cosmetizez genele în public, e o operaţiune mai complicată, mai fină.

Care sunt regulile (de nutriţie, ritual de îngrijire, sport) după care te ghidezi în ceea ce priveşte frumuseţea ta?

În ceea ce priveşte nutriţia, am spus deja de multe ori şi cred că mulţi dintre fanii mei ştiu: eu nu sunt de acord delor cu regimurile de slăbire propriu-zise, mai ales cu cele nemiloase. Nu în sensul că le-aş dezaprobă dacă le ţin alţii, dar pe mine nu mă reprezintă. Înfometarea e strict o soluţie de moment, iar lucrurile se întorc precum un bumerang, prin celebrul efect yo-yo. Aşa că prefer cumpătarea, acesta e cel mai bun regim. Dacă mă îngraş, renunţ la pâine o vreme, fac mai multă mişcare şi mai ocolesc deserturile sau le aleg pe cele uşoare, cu creme răcoritoare şi fructe dulci. Rămân totuşi la ideea că mişcarea e cea mai bună soluţie, pentru că, dacă tot e să pierzi nişte kilograme, atunci meriţi şi un corp tonifiat, să nu rişti să te “stafideşti” de la frustrările culinare. Pe scurt, să terminăm cu extremele, să alegem calea de mijloc, pentru că nu facem asta doar pentru frumuseţe, ci şi pentru sănătate.

Andra Garnier frumusete

Regizor: Toby Tremlett
DOP: Simon Coull
Hair style: Sorin Stratulat
Makeup: Alexandru Abagiu
Styling vestimentar: Alina Tanasa si Diana Enciu
Agentia de advertising: Publicis Romania
Casa de productie: Abis Studio
Foto: Marius Bărăgan


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *