Femeile si medicamentele antidepresive

By  | 

Cand viata te pune la-ncercare, ai face orice sa-ti gasesti linistea! Astfel, de multe ori, recurgem la metode extreme, care sa ne faca sa uitam – fie si numai pentru cateva ore -, de necazuri. Dat fiind ca insusi medicul le-a prescris, totul e “legal”, iti spui.

Dar daca – in cautare de remedii antidepresie suplimentare -, cazi in patima alcoolului, esti pe teren minat. Sau descoperi ca o cunostinta de-a ta ia alte pastile, mult mai eficiente – zice ea -, decat ale tale si decizi sa-ti “prescrii” singura un tratament suplimentar ori nepotrivit, pericolul e mai aproape decat crezi.

Tot mai multe adolescente se “imprietenesc” cu medicamentele, crezand ca efectul lor le-ar putea rezolva problemele. Grav este faptul ca, de cele mai multe ori, acestea sunt “imprumutate” de la prieteni carora le-au fost prescrise in urma unei consultatii.

Poate ca au probleme cu mult mai importante, poate ca exista un substrat mult mai serios, poate ca exista anumite contraindicatii… toate aceste aspecte sunt luate in calcul in momentul in care un medic recomanda o medicatie. De aceea, nimeni nu poate presupune ca isi poate administra acel tratament, chiar daca exista aceleasi simptome.

Fiecare percepe diferit anumite situatii si reactioneaza cu totul altfel la anumiti stimuli, procesul de evolutie a depresiei si recuperarea au durate diferite etc. Esti impotriva drogurilor si totusi… te droghezi! Probabil ca nici n-ai idee ca faci asta, pentru ca nu consideri ca medicamentele antidepresive sunt niste droguri. Ia masuri pana nu e prea tarziu!

Care e problema?

E important sa-ti pui intrebarea asta. Oare ceea ce te framanta este cu adevarat o drama? Unele persoane sufera din motive pe care altii nici macar nu le considera a fi atat de importante. Te-ai plans in stanga si-n dreapta si ai primit raspunsuri de genul: “Ce n-as da sa am eu (doar) problema asta!”

Depresia este o boala complexa, care nu poate fi tratata ca o simpla raceala, cu aceleasi medicamente pentru mai toti pacientii. Se tine cont de trecutul bolnavului, de nevoia acestuia, tratamentul presupune consiliere continua si incercarea de schimbare a modului de viata (in toate detaliile) si stabilirea unui nou sistem de valori.

Nu trebuie s-o iei ca pe o dovada de insensibilitate din partea celorlalti, ci ca pe un indemn sa reflectezi adanc: nu cumva exagerezi? O relatie terminata prost la 20 de ani nu e un capat de tara… Cu toate astea, foarte multe adolescente si femei pana in 35 de ani “consuma” antidepresive pe motive sentimentale, din cauza stresului la scoala, la serviciu sau din familie.

Oare situatiile acestea sunt fara iesire? Ai incercat macar sa gasesti o solutie inainte de a decide ca trebuie sa “uiti”? Desigur, nefiind confruntata vreodata cu astfel de situatii, ti se par imposibile si greu de suportat fara ajutorul medicamentelor. De aceea, multe dintre aceste persoane ajung la Urgenta din cauza utilizarii calmantelor, sedativelor si antidepresivelor in scopuri nonmedicale.

La un pas de dependenta

O programare la un psiholog ori psihiatru nu e o rusine. Chiar daca ai auzit in stanga si-n dreapta oameni care spun:”Ce sa caut eu acolo, ca doar nu-s nebuna!”, trebuie sa realizezi ca e in joc viata ta. Numai un specialist ar putea gasi raspuns la problemele tale si doar el poate decide ce tratament vei urma.

Uneori, chiar daca esti pe deplin constienta ca nu ai o problema atat de mare, se poate intampla sa accepti invitatia unei prietene de a incerca remediul ei: “Hai, ia asta, o sa te simti mai bine. Mie-mi face bine…!” Da, poate ca ea se simte mult mai linistita dupa ce pilula isi va fi facut efectul, insa tu nu ai aceeasi problema ca ea, tu nu suferi la fel cum sufera ea si, la urma urmei, ea n-are absolut nici o idee daca tu ai voie sa te supui prescriptiei din reteta ei.

Si probabil ca, la primul semn de slabiciune, cind situatia ta se va agrava oricat de putin, iti vei aminti de ceva ce-ti ia suferinta cu mana: pastilele prietenei tale. Iti procuri si tu un flacon si le iei de fiecare data cand “nu rasare soarele”! Apoi incepi sa le simti lipsa…

Modul in care calmantele – de exemplu – actioneaza asupra creierului explica de ce accesul liber la aceste medicamente duce foarte usor la dependenta. In doar cateva minute de la administrarea lor, ele influenteaza procesul natural de activare gradata a centrului placerii din creier. Dar efectul nu dureaza mult!

Dependenta din greseala

Citeste confesiunile unor femei care s-au confruntat cu dependenta de medicamente antidepresive:

“Preferam sa fiu ametita, inconstienta, numai sa uit…”

“Ma simt normala cand iau pastile…”

“Mi-era teama sa mai fiu eu insami!”

Chiar daca sunt constiente de pericolul administrarii in exces a medicamentelor, unele femei cad victime dependentei fara sa-si dea seama. Dorinta de a scapa de durerile fizice ori sufletesti e uneori mai puternica decit ratiunea. Este important sa tii minte faptul ca incercarea de a abandona un tratament cu calmante ori antidepresive este la fel de dificila precum procesul prin care trec dependentii de droguri ilegale. De cafea sau de tigari poti sa te lasi chiar daca nu esti foarte tare la capitolul “vointa”, insa cu medicamentele de acest gen e altceva!

Apoi, combinarea mai multor tipuri de medicamente (calmante cu antidepresive, medicamente anti-anxietate cu contraceptive si antibiotice etc.) este un risc imens – vezi cazul lui Heath Ledger si mai recent cel al lui DJ AM -, la fel ca si asocierea acestora cu alcoolul.

De asemenea, s-a descoperit faptul ca antidepresivele, calmantele, pastilele anti-anxietate, contraceptivele asociate cu suc de grepfrut pot fi periculoase, intrucit acesta grabeste metabolizarea medicamentelor.

Factorul feminin

Studiile arata ca femeile sunt mult mai tentate decat barbatii atunci cand vine vorba despre medicamente care sa le imbunatateasca starea de spirit, ceea ce explica faptul ca tot femeile conduc detasat in ceea ce priveste dependenta de astfel de remedii.

O explicatie ar putea fi faptul ca ele sunt mult mai vulnerabile la efectele acestor “droguri”: avand o cantitate mai mare de grasime in corp (si mult mai putina apa) in comparatie cu barbatii, substantele persista mai mult in organism, chiar daca ele inghit aceeasi cantitate cat un barbat.

De asemenea, fluctuatiile hormonale fac ca aceste substante sa aiba o putere mai mare in cazul femeilor.

Ce inseamna tratamentul?

Nu-ti inchipui ca antidepresivele sunt pastile pentru fericire, in nici un caz sa nu crezi ca totul se va schimba din clipa in care le iei.

Efectele secundare pe termen scurt pot chiar sa inrautateasca starea pacientului pentru o vreme. Starile de rau, durerile de cap, transpiratia excesiva, greturile, ametelile, cresterea in greutate, deshidratarea, scaderea apetitului sexual etc. pot aparea ca urmare a tratamentului.

Desigur, daca acestea sunt greu de tolerat, este recomandata consultarea medicului. Efectele se pot face simtite chiar si la sase saptamani de la inceperea tratamentului, insa de obicei, cele mai multe se diminueaza ca intensitate dupa cea de-a doua saptamana, perioada in care ar trebui sa se regleze si problemele de somn.

Cam dupa o luna se pot constata ceva imbunatatiri si la capitolul psihic.

La sase saptamani e tot mai evident ca esti pe drumul cel bun, insa poti cadea in capcana (abandonul tratamentului). Continua conform prescriptiei, chiar daca vei constata ca ai luat in greutate. Daca e vorba despre o crestere semnificativa, mergi la medic si el va decide daca esti gata sa pui capat tratamentului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *