Doamna de fier care a schimbat lumea femeilor

By  | 

Cine a fost Helen Gurley Brown? Într-o epocă în care locul femii era “la cratiţă”, legendarul redactor-şef al revistei Cosmopolitan, ediţia americană, a încurajat femeile să se impună luptând pentru toate aspectele vieţii lor, de la o carieră de succes la o viaţă împlinită.

E greu să ne imaginăm astăzi când ne bucurăm de atâtea libertăţi şi posibilităţi, cum era viaţa femii în anii ’40 – ’50.

Ne câştigaserăm, în 1928, dreptul de vot în toate ţările încetând, astfel, să mai fim “cantitate neglijabilă”… dar trăiam, totuşi, într-o lume numai a bărbaţilor, în care rolul nostru rămăsăse în mare măsură acela din epoca medievală: de stăpâne în casă, mame, bucătărese şi de femei în măsura în care eram chemate să satisfacem dorinţele soţilor noştri. La vremea respectivă, se întâmplau lucruri care acum ne par incredibile. De exemplu, nu puteai face de capul tău un împrumut în bancă şi, dacă nu erai căsătorită, cu greu puteai închiria un apartament.

De asemenea, deveneai fată bătrână dacă nu te căsătoreai până la 22 de ani…

În acest peisaj social nu foarte avantajos pentru o femeie şi-a făcut debutul cea care va deveni în scurt timp una dintre cele mai importante personalităţi ale mişcării feministe şi revoluţiei sexuale, Helen Gurley Brown, creatoarea revistei COSMOPOLITAN, în forma sexy în care se regăseşte azi.

“Girl, you can have it all”

Pe la începutul anilor ’60, tinerele mărşăluiau pe stradă şi îşi ardeau sutienee în încercarea disperată şi agresivă de a avea drepturi egale cu bărbaţii, şanse echitabile în carieră şi pentru a dobândi statutul de femei independente.

În acelaşi timp, nu la mare distanţă de aceste proteste agresive, avea loc o altă revoluţie feministă, una de o subtilitate la fel de incisiva, doar că mai amuzantă, condusă de proaspătul redactor-şef al revistei Cosmopolitan.

Miss Pussycat, cum era supranumită, era de fapt, o doamnă foarte inteligentă, care-şi câştigase faima mondială cu doar trei ani înainte de numirea sa în 1965. Iar notorietatea bestseller-ului său, Sex and the Single Girl (1962), tradus în 28 de ţări, provenea din faptul că era, pur şi simplu, prima carte în care se menţiona că e OK să fii o femeie singură şi, mai mult, să faci sex şi fără să fii măritată.

Ea susţinea un adevăr valabil şi astăzi: “Bărbaţii nu sunt inamicii noştri, fiindcă nicio femeie nu este şi nu trebuie să devină o victimă.”

Astfel că, în loc să le încurajeze pe femei să lase în urmă feminitatea şi sexualitatea pentru a se transforma în militanţi pentru drepturile lor, Helen a creat o revistă care a reinventat, la propriu, femeia.

În primul număr al COSMO cu Helen ocupând poziţia de redactor-şef, modelul de pe copertă avea un decolteu periculos şi o atitudine foarte senzuală, înlocuind-o pe casnica îmbrăcată până-n gât.

De asemenea, titlurile de pe copertă s-au schimbat din “Diabetul: oare copiii tăi îl vor moşteni?” în “Cel mai bun amant din lume – Cum ar fi să fii dată pe spate de un asemenea bărbat.”

Iar, dacă curajul lui Helen nu te impresionează prea tare, nu uita că toate acestea se întâmplau într-o lume în care cuvântul “sex” nu se propunţa în public şi, unde, ca femeie, nu valorai prea mult fără o verighetă pe deget.

Astfel, a ap[rut ideea de femeie COSMO, acea femeie care nu se simte reprezentată prin nimic altceva decât prin ea însăşi, care nu trebuie să fie măritată pentru a se simţi împlinită, care poate să aleagă dacă vrea să aibă sau nu copii, are o carieră, dar adoră şi lenjeria sexy, acea femeie care poate avea tot ce îşi doreşte, dacă e dispusă să muncească pentru asta.

Text: Anca Rusu

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *