Sfatul nutritionistului – ce mancam cand tinem Post?

Află de la nutriţionistul Cori Grămescu ce să mănânci pentru ca Postul să fie bine primit de organism, astfel încât să nu-ţi periclitezi starea de sănătate (sau, Doamne fereşte, să te îngraşi mâncând prea mult din alimentele premise!).

Regula nr. 1:  Consumă proteine şi asociază-le corect pentru a asigura organismului necesarul de aminoacizi esenţiali: “ nu este nevoie să urmăm un plan strict de combinare a alimentelor, ci să adoptăm o dietă diversificată şi cât mai bogată în alimente naturale”, spune nutriţionistul. Ia-ţi necesarul de protein din „linte, năut, mazăre, tofu şi tempeh, migdale şi nuci, spanac şi broccoli”. Consumă orez integral, quinoa şi cereale integrale neprocesate – ovăz, secară, mei, hrişcă, amaranth, mai recomandă Cori. 



Regula nr. 2: Consumă legume din belşug . Legumele, indică nutriţionistul, „ar trebui să reprezinte baza alimentaţiei în post şi nu numai, pentru că au o densitate calorică mică, adică la un volum mare aduc puţine calorii şi o densitate nutriţională mare, adică la un volum mic aduc mulţi nutrienţi – în special vitamine, enzime şi minerale”. Atenţie, însă: „pentru a perturba digestia „ar trebui ca la început să consumăm deopotrivă legume crude şi preparate termic, pentru că aportul ridicat de fibre poate cauza la început o uşoară senzaţie de balonare”, avertizează Cori Grămescu.

Regula nr. 3:  Renunţă la alimentele  procesate, etichetate „de post” . „Este vorba despre produsele ultra-procesate de post, cum sunt unele pate-uri de soia, crenvuşti de soia, caşcavalul vegetal”, etc. "Este  de ajuns să citiţi etichetele acestor produse, pentru a vedea ce aport de aditivi alimentari au. Se pot înlocui cu succes cu pate-uri de nuci cu linte, hummus, pate de caju cu condimente sau brânză de caju şi nuci, care se prepară foarte uşor acasă“,  recomandă nutriţionistul. 

Regula nr.4:  Ai grijă la numărul meselor şi la conţinutul lor. Pe scurt: puţin, des şi de calitate: „Trebuie să mâncăm 3 mese principale şi 1-3 gustări, pentru a preveni apariţia senzaţiei de foame”, arată nutriţionistul. „Ideal este să consumăm cerealele integrale – şi aş include aici nu doar cerealele că atare ci şi derivatele – pâinea, pastele în prima parte a zilei , la micul dejun şi prânz. Iar pentru cină şi gustarea de seară să consumăm legume, nuci şi seminţe şi eventual o porţie de lapte de soia/migdale. Tot în prima parte a zilei ar trebui să consumam şi fructele de sezon – dar trebuie să ţinem cont că ele ar trebui consumate singure, ca o masă de sine stătătoare, la 1,5 ore distanţă de mesele principale”. 

Regulă nr. 5: Bea multă apă. Cele opt pahare cu apă pe zi (parcă sună mai ademenitor dacă nu vorbim în litri!) sînt esenţiale în fiecare zi, nu numai în Post. Însă acum e foarte importan să respectăm această regulă, fiind foarte probabil să ne confruntăm, mai mult ca oricând, cu tulburări ale tranzitului digestive: „Aportul crescut de fibre este foarte sănătos pentru organism, dar o creştere bruscă poate cauza pe termen scurt constipaţie, mai ales dacă nu bem suficientă apă. Ar trebui evitate sucurile, cafeaua în exces şi ceaiurile laxative“ , explică nutriţionistul Cori Grămescu. 

Desigur, sportul nu este exclus în perioada postului. Ba dimpotrivă: asocierea exerciţiilor fizice cu o alimentaţie sănătoase, echilibrată, cu potenţial detoxifiant, poate fi extrem  de benefică pentru sănătate, trup, minte şi, nu în ultimul rind… frumuseţe.

 

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.