7 rețete vegane pentru o săptămână sănătoasă și delicioasă

By  | 

Postul Paștelui se termină, dar vrei să continui să ai o dietă vegană? Încearcă aceste 7 rețete simplu de preparat, sănătoase și delicioase!

Dieta vegană are numeroase beneficii pentru sănătate, cât timp îți faci temele înainte de a-ți schimba alimentația și alegi mâncăruri diverse. Din acest motiv, ți-am pregătit câteva sugestii delicioase!

Taco vegan

Ingrediente (pentru două porții)

2 lipii
4 linguri de humus
1 avocado
câteva roșii cherry
1 ceapă roșie
frunze de salată verde
1 morcov mic
sare
piper
zeamă de lime

Mod de preparare

Unge lipiile cu humus, apoi adaugă restul ingredientelor, după ce le-ai spălat și feliat sau tăiat, după caz.

Cartofi dulci copți

Ingrediente (pentru două porții)

2 cartofi dulci
1-2 linguri de ulei de cocos
1 lingură de scorțișoară
sare

Mod de preparare

După ce cureți cartofii, îi tai pai și îi așezi într-un castron mare. Îi stropești cu ulei de cocos, scorțișoară și sare, apoi amesteci bine. Îi întinzi apoi într-o tavă cu hârtie de copt și dai la coptor până se runenesc și se înmoaie.

Piure de broccoli și avocado

Ingrediente

2 bucați de broccoli
2 bucați de avocado
2 linguri de smântână lichidă vegană
un cub Delicat de legume

Mod de preparare

Speli brocoli, îl cureți și îl pui la fiert împreună cu cubul de delicat. Când e gata, amesteci cu avocado tăiat și smântână vegetală și amesteci bine.

Guacamole

Ingrediente

2 avocado
1 roșie mare
jumătate de ceapă sau chiar una întreagă (după gust)
2 căței de usturoi
jumătate de legătură de pătrunjel
un praf de chilli sau boia iute
sare (după gust)
zeamă de lămâie (după gust)

Mod de preparare

Avocado, usturoiul și ceapa se taie și se amestecă bine la blender. Se adaugă apoi roșia tocată, pătrunjelul tocat mărunt și chili și se amestecă bine. După gust, se adaugă sare și zeamă de lămâie.

Legume la grătar

Ingrediente

ce legume vrei! (dovlecei, roșii, ceapă, vinete, ardei…)
ulei de măsline
usturoi
pătrunjel
busuioc
sare
zeama de lămâie (opțional)

Mod de preparare

Legumele se spală și curăță dacă e cazul, apoi se taie pe lungime, felii sau rondele. Condimentele se amestecă în uleiul de măsline, iar amestecul se folosește pentru a unge legumele. Se așează apoi pe grătar câteva minute.

Spanac și cartofi sote

Ingrediente

50 g spanac proaspăt
3 cartofi medii
3 căței de usturoi
50 ml ulei de măsline
sare
piper

Mod de preparare

Se curăța și se taie cartofii și se pun la fiert. Când sunt aproape gata, adăugăm și spanacul și mai lăsăm câteva minute. Între timp, se pisează usturoiul și se amestecă cu foarte puțin ulei de măsline, pentru a face o pastă. Se toarnă în tigaie restul uleiului. După ce ai scurs cartofii și spanacul, se pun în tigaie și se sotează 5 minute, iar cartofii se sfărâmă cu o furculiță. Se adaugă usturoiul, sare și piperul și se mai lasă pe foc 3-4 minute.

Tzatziki

Ingrediente

150 g caju (înmuiate în prealabil 12 ore)
4 castraveți medii
o căpățână de usturoi
zeamă de lămâie
apă

Mod de preparare

Caju-ul se mixează bine la blender cu apă, astfel încât să iasă o consistență ca de iaurt. Se adaugă și usturoiul și se mixează din nou. Apoi, castraveții se taie julienne și se amestecă cu pasta rezultată. Se adaugă zeamă de lămâie după gust.

Poftă bună!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *