Dieta Sonoma – talie mai subtire in doar 10 zile

By  | 

Dacă-ţi plac fructele, legumele şi vinul, dieta Sonoma te va încânta. În plus, vei slăbi rapid, 2-5 kg în primele zece zile de dietă! Denumită după vinul californian cu acelaşi nume, dieta Sonoma este creaţia dieticianului Connie Guttersen şi derivă, de fapt, din dieta mediteraneană.

Planul alimentar se bazează pe 10 super-alimente, alese de Guttersen în funcţie de valoare nutriţionala şi intensitatea aromelor. Consumând aceste alimente şi respectând cele trei faze ale dietei, îţi vei îmbunătăţi starea generală de sănătate, vei scăpa de dependenţa de zahăr şi vei învăţa să-ţi satisfaci poftele cu mâncare sănătoasă.

Totul despre dieta mediteraneană

Dieta Sonoma – cele 10 super-alimente

În mare, dieta se bazează pe consumul de alimente bogate în nutrienţi şi interzice alimentele rafinate şi produsele zaharoase. Cele 10 super-alimente obligatoriu de consumat sunt:

  • afine – deoarece conţin o mulţime de antioxidanţi binefăcători pentru inimă
  • ardei gras – furnizează o mulţime de nutrienţi, dar foarte puţine calorii
  • broccoli – sursă excelentă de vitamina C, calciu şi substanţe cu proprietăţi anticancerigene
  • căpşune – sărace în calorii, colesterol şi grăsimi săturate, pline de fitonutrienţi, antioxidanţi, vitamina B5, B6, C, K, mangan şi potasiu
  • cereale integrale (orez integral, pâine din făină integrală, fulgi de ovăz, popcorn) – stimulează metabolismul şi reduc riscul apariţiei cancerului
  • migdale – conţin grăsimi bune, care protejează sănătatea inimii
  • roşii – recunoscute pentru proprietăţile lor anticancerigene
  • spanac – conţine puţine calorii, dar o grămadă de nutrienţi (antioxidanţi, folaţi, calciu, fier, vitamina K)
  • struguri – resveratrolul din ei are efect antioxidant, protejând vasele de sânge împotriva inflamaţiilor şi prevenind declanşarea afecţiunilor cardiace
  • ulei de măsline (presat la rece) – poate scădea colesterolul rău şi are proprietăţi antioxidante.

Există şi o varianta nouă a dietei Sonoma, care adaugă la lista de mai sus fasolea şi lămâile ca super-alimente. Pe lângă aceste alimente de bază, se pot consuma cu măsură vin, ouă, carne de vită slabă, nuci, ciuperci, creveţi, brânză cu mucegai albastru.

Cele 3 faze ale dietei Sonoma

Prima fază este şi cea mai grea, menită să te slăbească şi să-ţi obişnuiască organismul cu mâncare sănătoasă, neprocesată. Durează 10 zile şi trebuie să excluzi complet din meniu alimentele rafinate şi produsele zaharoase (unt, chipsuri, orez alb, suc de fructe, mezeluri etc.). Nu sunt permise în această fază nici legumele şi fructele cu conţinut mare de zaharuri naturale, nici vinul.

6 super-alimente pentru un abdomen plat

Faza a doua a dietei începe din ziua a 11-a şi continuă până vei atinge greutatea dorită. Ai voie să mănânci aceleaşi alimente din faza întâi, dar poţi adăuga fructe, mai multe legume, dulciuri fără zahăr şi vin.

După ce slăbeşti cât îţi doreai, intri în faza a treia a dietei Sonoma, care are ca scop transformarea acestui plan alimentar într-un stil de viaţă. Acum ai voie să mănânci orice şi chiar să te răsfeţi din când în când cu dulciuri, atât vreme cât limitezi în continuare grăsimile hidrogenate şi alimentele rafinate.

Exemplu de meniu (pentru faza 2 sau 3):

  • Mic dejun: cereale integrale cu lapte.
  • Prânz: pui cu salată de orez sălbatic, humus cu ţelină şi morcovi.
  • Cină: cotlete de porc cu rozmarin, varză de Bruxelles, o felie de pâine integrală, un fruct proaspăt, 1 pahar de vin (opţional).
  • Gustare: lipie cu iaurt şi castravete.
  • Desert: tarta cu afine.

Avantaje şi dezavantaje

Din moment ce limitează caloriile, zahărul şi grăsimile saturate, vei slăbi rapid în prima fază a dietei (până la 5 kg în 10 zile). Deşi nu s-au realizat studii special pe planul alimentar propus de dieta Sonoma, despre dieta mediteraneană (care se bazează în mare pe aceleaşi categorii de alimente) se ştie că reduce riscul de cancer, Parkinson şi Alzheimer, protejează inima şi stimulează longevitatea.

Principalul dezavantaj al dietei Sonoma este că debutează destul de drastic, reducând caloriile şi opţiunile alimentare, ceea ce poate fi dificil pentru multe persoane. E nevoie de autocontrol şi voinţă pentru a trece de faza întâi a dietei, dar programul devine mai îngăduitor, pe măsură ce se tansformă din dietă în stil de viaţă.

Dieta fără gluten – alimente permise şi alimente interzise


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *