Dieta fara gluten: alimente permise si alimente interzise

By  | 

E la modă să mănânci „gluten free”, dar cei mai mulţi dintre noi uităm că dieta fara gluten este, de fapt şi de drept, un tratament medical. Mai exact, este singura modalitate de a trata boala celiacă, o afecţiune autoimună care se declanşează la persoanele predispuse genetic la intoleranţă la gluten. Glutenul este o proteină ce se regăseşte în mod natural în grâu, secară şi orz, dar se ascunde şi în alimente precum berea, sosul de soia, brânza cu mucegai albastru şi orice produs de panificaţie.

Boala celiacă poate debuta la orice vârstă, începând din copilărie, şi se manifestă prin balonare, dureri abdominale, diaree, greaţă, oboseală, scădere în greutate şi dureri de cap. Aceste simptome apar ori de câte ori glutenul este ingerat, ceea ce înseamnă că persoanele intolerante la gluten nu au încotro decât să evite să mănânce gluten toată viaţa. Netratată, boala celiacă poate duce la malnutriţie, infertilitate, osteoporoză şi unele tipuri de cancer.

Pentru cei neinformaţi, dieta fara gluten poate părea soluţia la modă pentru a slăbi şi a mânca sănătos, mai ales că e promovată de vedete trase prin inel precum Victoria Beckham, Gwyneth Paltrow sau Miley Cyrus. Dar să renunţi complet la gluten în condiţiile în care nu suferi de boala celiacă nu e o idee prea bună.

Niciun medic nu-ţi va recomanda această dietă dacă organismul tău e perfect capabil să asimileze glutenul, deoarece te va priva de nutrienţi importanţi precum fibre, fier, calciu, fosfor, zinc şi vitamine (B1, B3, B12). În plus, produsele din comerţ etichetate ca fiind fără gluten sunt pline de zahăr şi grăsimi, astfel încât e foarte posibil ca dieta fără gluten să te îngraşe, nicidecum să te scape de kilogramele în plus.

Aşadar, nu te lăsa vrăjită de mirajul gluten free, ci fă-ţi analizele necesare pentru a vedea dacă într-adevăr suferi de intoleranţă la gluten sau balonările, durerile abdominale şi oboseala pe care le resimţi după ce mănânci sunt de altă natură.

Iată care sunt alimentele permise şi cele de care nu vei mai avea voie să se atingi, în cazul în care suferi într-adevăr de boala celiacă:

Dieta fără gluten: alimente permise

Având în vedere că multe produse alimentare sunt preparate din făină de grâu, secară sau orz, dieta fără gluten poate părea tristă şi restrictivă. Dar există o mulţime de alimente care în mod natural nu conţin gluten:

  • fructe
  • legume
  • carne
  • peşte şi fructe de mare
  • lactate
  • cartofi
  • orez
  • fasole
  • linte
  • nuci şi seminţe
  • cereale fără gluten: porumb, mei, in, tapioca, hrişcă, sorg, quinoa, chia, ovăz fără gluten, făină de nuci.
  • băuturi fără gluten: suc de fructe, sucuri carbogazoase, vin, cidru, lichior, siropuri, băuturi spirtoase.

Dieta flexitariană sau cum să slăbeşti mâncând vegetarian, dar şi putină carne

Dieta fără gluten: alimente interzise

Foarte multe produse din alimentaţia obişnuită conţin gluten. Gândeşte-te la pâine, paste, pizza, covrigei, biscuiţi, brioşe, croissante şi restul produselor de panificaţie. Sunt delicioase, e adevărat, dar sunt alimente procesate pe care oricum nu ar trebui să le consumi prea des.

În plus, pentru fiecare dintre aceste produse există variante „gluten free”: pâine din făină de cartofi sau de orez, paste din orez, porumb sau quinoa, prăjituri şi plăcinte fără gluten care pot fi găsite în magazine de specialitate, dar şi în majoritatea supermarketurilor. Berea şi băuturile pe bază de malţ sunt, de asemenea, pe „lista neagră” şi o atenţie deosebită trebuie să acorzi supelor şi sosurilor, deoarece mulţi producători folosesc grâul ca agent de îngroşare.

Citeşte cu atenţie etichetele produselor alimentare; e clar că trebuie să te fereşti de cele pe care scrie „grâu”, „gluten”, „secară” sau „orz”, dar glutenul se ascunde şi în alte ingrediente, precum malţul sau proteinele vegetale hidrolizate. De asemenea, ar fi bine să stai departe şi de produsele care conţin ovăz; chiar dacă nu conţine gluten, ovăzul poate agrava balonarea, diareea şi alte simptome specifice intoleranţei la gluten.


Comments

comments