Dieta Alba – cum functioneaza?

By  | 

Vrei să ai un corp perfect la plajă? Încearcă dieta albă, care promite să te scape de până la 6 kilograme în doar 9 zile!

Cele mai multe femei își doresc să nu țină diete foarte lungi, deci dieta albă este perfectă pentru ele, pentru că nu trebuie să o urmeze decât puțin mai mult de-o săptămână. De ce se numește așa? Simplu, se bazează pe lactate.

Cum sa eviti efectul yo-yo dupa dieta

Există trei reguli de bază pe care trebuie să le urmezi în aceste 9 zile, reguli foarte simple, credem noi:

  1. Bea în fiecare zi minim 2 litri de apă, ceai sau limonadă;
  2. Renunță la toate chestiile nesănătoase (dulciuri, prăjeli, alcool, sucuri carbogazoase etc), dar și la paste, grăsimi saturale și alte alimente care te balonează;
  3. Nu mai mânca nimic după ora 19:00.

Apoi, dieta se împarte în 3 perioade, fiecare de câte trei zile. În prima perioadă, consumă doar lactate cu 0% grăsimi și care nu conțin zahăr sau fructe. De asemenea, pâinea este limitată la maxim 3 felii pe zi și este, bineînțeles, neagră, dar și prăjită.

Cate calorii arzi prin activitatiile zilnice?

În cea de-a doua perioadă (zilele 4-5-6), trebuie să consumi multe salate și legume fierte, pentru a oferi organismului tău cât mai multe fibre și vitamine. Pe lista legumelor pe care le poți consuma se numără varza, ceapa, dovleceii, conopida, ciupercile, țelina și orezul. Poți, de asemenea, să mănânci și multe fructe care vor ajuta la detoxifiere (mere, pere, struguri albi, pepeni galbeni).

Cea de-a treia perioadă (zilele 7-8-9) este identică cu prima, deci vei consuma din nou doar lactate.

Ce dieta ar trebui sa tii in functie de grupa sanguina?

După cum am spus și la început, dieta te poate scăpa de până la 6 kilograme, însă o poți repeta de mai multe ori, dacă simți nevoia. Totuși, este recomandat să faci o pauză de o săptămână între diete, iar în această săptămână să consumi doar carne slabă fiertă sau înăbușită și multe salate.

Deși multe persoane adoptă această dietă, noi îți recomandăm să uiți de diete și să slăbești cu ajutorul unui stil de viață sănătos. În felul acesta, îți vei păstra (și îmbunătăți) sănătatea, în timp ce kilogramele în plus vor dispărea încet-încet.


Comments

comments