Cum ar trebui sa arate o masa echilibrata

By  | 

Nutriționiștii au creat o „farfurie sănătoasă” pentru ca oricine să înțeleagă mult mai clar ce anume înseamnă o masă echilibrată.

Auzim peste tot de „alimentație sănătoasă” sau „echilibrată” și citim tot felul de sfaturi pentru a ne schimba obiceiurile alimentare, dar poate fi puțin dificil să le punem în practică. Din acest motiv, experți în nutriție de la Harvard School of Public Health și editori de la Harvard Health Publications au creat o „healthy eating plate” ce poate fi înțeleasă de oricine.

Dieta Day Light. De ce sa o incerci?

Fie că folosești acest ghid simplu când îți umpli farfuria la micul dejun, prânz ori cină sau când pregătești pachetul pentru birou, trebuie să ții cont de următoarele:

Umple un sfert de farfurie cu proteine sănătoase precum pește, pui, curcan, fasole sau nuci. Limitează consumul de carne roșie, cașcaval, mezeluri și alte cărnuri procesate (cârnați etc).
Umple un sfert de farfurie cu cereale integrale precum pâine integrală, paste integrale, orez brun, quinoa. Limitează consumul de cereale rafinate.
Umple mai mult de un sfert de farfurie cu legume. Cu cât varietatea este mai mare, cu atât mai bine. După cum deja știi, e recomandat să limitezi consumul de cartofi, din cauza impactului negativ pe care îl au asupra glicemiei.
Umple mai puțin de un sfert de farfurie cu fructe.

Care sunt cele mai eficiente si sanatoase diete?

De asemenea, este recomandat ca la masă să consumi apă, ceai sau cafea (neîndulcite), să limitezi consumul de lapte și suc natural din fructe și să eviți băuturile carbogazoase.

Când gătești, folosește uleiuri sănătoase precum cel de măsline, rapiță, soia, porumb, floarea soarelui – e bine să le folosești și la salate. Deși unele persoane preferă să gătească cu unt, îți sugerăm să nu faci asta foarte des, pentru că nu e tocmai sănătos.

”Healthy eating plate” vine în completarea piramidei alimentelor, creată în 1992 și modificată puțin de-a lungul anilor. La baza sa se află lichidele, urmate de fructe și zarzavaturi. Apoi, găsim cerealele, puțin mai sus laptele și brânzeturile, pe același loc cu carnea, peștele și ouăle. Spre vârf se află grăsimile de origine animală și vegetală, iar cel mai sus își au locul dulciurile.

Cum pastrezi fructele proaspete?

Urmând acest ghid simplu și eficient, nu numai că vei avea o viață mai sănătoasă, ci și un trup de invidiat. Nu uita, trebuie să faci și mișcare! În cazul în care crezi că e necesar să petreci câte 3-4 ore pe zi la sală, ei bine, află că ajung și doar 30 de minute pe zi de mers vioi.


Comments

comments