Cat de mult le pasa barbatilor de greutatea ta?

By  | 

Multe femei sunt foarte complexate din cauza numărului ce apare pe cântar, de teamă că bărbații nu vor mai fi atrași de ele. Dar oare ce cred bărbații cu adevărat?

Fie că-ți place sau nu, bărbaților le pasă de aspectul tău fizic – iar asta este normal. Atunci când vezi o persoană pe stradă, pe Facebook sau oriunde, prima impresie despre ea ți-o faci în funcție de cum arată. E inevitabil, e normal, nu e superficial. Încă nu ai apucat să cunoști această persoană nouă, nu ai alte criterii după care să o „judeci”.

Cum ar trebui să arate o masă echilibrată

Problema apare atunci când judeci o persoană doar după aspectul fizic, chiar și după ce ai cunoscut-o și ai văzut că are o personalitate grozavă. Dacă îi va păsa cuiva vreodată doar de cum arăți, ei bine, nu este un om de calitate de care ai nevoie în viața ta.

Acum că am stabilit asta, hai să vedem cât de mult le pasă bărbaților de greutatea ta. Surpriză, surpriză, nu le pasă… sau cel puțin nu așa cum crezi tu!

Potrivit mai multor studii, bărbații sunt interesați de femei care se îngrijesc, cărora le pasă de silueta și sănătatea lor, nu de numărul de kilograme în sine. Astfel, o tipă plus size care are grijă de ea, are un stil de viață sănătos, se îmbracă în așa fel încât defectele să îi fie ascunse și calitățile puse în valoare va fi mai atractivă decât o tipă slabă căreia nu îi pasă de corpul său și are colăcei de la bere și pizza.

Ce este ortorexia?

Sigur, există bărbați care salivează după o talie de viespe și un fund bombat, dar niciun bărbat care se respectă nu își va alege partenera doar după aceste criterii. Ei nu caută modele din reviste atunci când se combină cu o tipă, ci femei reale. Ei știu deja că toate „tipele bune” din reviste și de la TV nu arată așa în realitate. Poate că din când în când au fantezii cu o astfel de femeie, dar constientizează că în viața reală noi nu avem o echipă de stiliști și make-up artiști lângă noi și nu suntem Photoshopate.

De asemenea, complexele tale pot face orice bărbat să își dea ochii peste cap și să plece în căutarea unei femei care se apreciază. O femeie care se plânge încontinuu că este grasă și urâtă nu este atrăgătoare. O femeie grasă și urâtă care se îngrijește și are încredere în ea, pe de altă parte, va avea parte de mai mulți pretendenți.

Și, totuși, ce e de făcut? Simplu: ce anume nu îți place la tine? Poți să schimbi asta? Dacă da, atunci fă-o! Dacă nu, atunci nu te mai gândi la asta!


Comments

comments