4 pozitii de yoga care te scapa de constipatie

By  | 

Yoga înseamnă mult mai mult decât relaxare fizică şi mentală. De la reducerea riscului de depresie până la tratarea inflamaţiilor în cazul persoanelor care suferă de insuficienţă cardiacă, yoga îţi face bine din cap până-n picioare. Şi da, asta include şi intestinele tale!

Constipaţia e cauzată de gazele intestinale şi de un stil de viaţă nesănătos. Alimentaţia proastă, sedetarismul, stresul şi programul haotic pe care îl avem majoritatea dintre noi au efecte negative asupra digestiei. Cum poate yoga să te scape de durerea şi disconfortul digestiv? În două moduri: în primul rând, yoga eliberează stresul din corpul şi mintea ta, ceea ce contribuie foarte mult la buna funcţionare a sistemului digestiv. Simplul fapt de a medita şi respira profund poate să-ţi deblocheze intestinele.

În al doilea rând, sistemul digestiv are de câştigat de pe urma poziţiilor de yoga, care presupun diferite contorsionări şi răsuciri ale corpului. Aceste poziţii masează organele digestive şi stimulează fluxul sangvin şi aportul de oxigen, încurajând mâncarea ingerată să se deplaseze fără dificultate prin sistemul digestiv.

Aşadar, dacă vrei să scapi în mod natural de constipaţie, încearcă aceste poziţii de yoga!

Răsuciri din culcat pe spate

Această poziţie foarte relaxantă contribuie la mişcarea alimentelor, expulzarea resturilor şi stimularea circulaţiei sangvine la nivelul intestinului. Întinde-te pe spate pe saltea, adună-ţi genunchii la piept şi întinde piciorul stâng înainte. Aşează-l pe saltea, iar piciorul drept, pe care l-ai lăsat ghemuit la piept, deplasează-l în lateral, peste piciorul întins, până ce atingi solul. În timp ce faci această mişcare, ai grijă să ţii ambii umeri pe saltea şi braţele întinse lipite de sol. Întoarce capul spre dreapta şi menţine poziţia câteva secunde, apoi repetă exerciţiul, întinzând de data aceasta piciorul drept.

Răsucirea Matsyasana

Această poziţie stimulează organele digestive şi contribuie la detoxifierea organismului. Stai pe saltea în fund, cu picioarele lipite şi întinse şi spatele drept. Îndoaie piciorul stâng din genunchi şi deplasează-l peste genunchiul drept până atingi salteaua cu talpa. Ţine-ţi cu mâinile genunchiul ridicat, în timp ce îndoi din genunchi piciorul drept până ajungi cu talpa lângă fund. Răsuceşte-ţi trunchiul ca să poţi privi peste umărul stâng, în timp ce cu mâna dreaptă îţi ţii glezna piciorului drept (cel care e aşezat sub fund) – axila ta dreaptă ar trebuie să stea pe genunchiul, stâng, cel ridicat. Menţine poziţia câteva secunde, apoi repetă exerciţiul pe cealaltă parte.

Poziţia copilului

O poziţie binecunoscută, pe cât de relaxantă, pe atât de eficientă pentru a-ţi ajuta stomacul să se „aşeze” aşa cum trebuie. Stai în fund cu genunchii îndoiţi sub tine, depărtaţi puţin mai mult decât distanţa dintre şolduri. Tălpile trebuie să-ţi fie sub fund, iar degetele mari să se atingă. Apleacă-te cu tot trunchiul înainte, aşezând mâinile întinse în faţa ta, de o parte şi de alta a capului. Întinde-te înainte până când atingi salteaua cu fruntea. Respiră profund şi menţine poziţia timp de 1-2 minute.

Poziţia care eliberează vântul

Aşa cum îi sugerează numele, această poziţie extrem de simplă te ajută să te eliberezi de gazele intestinale. Stai întinsă pe spate pe saltea şi adu-ţi genunchii la piept, îmbrăţişându-i cu ambele braţe. Poţi să rămâi aşa timp de 1-2 minute, sau poţi să întinzi în faţă unul dintre picioare, apoi să schimbi.

Yoga este atât de eficientă împotriva constipaţiei deoarece e un mod excelent de a te elibera de stres, aşadar simplul fapt de a sta întinsă pe spate cu ochii închişi şi a te relaxa, respirând adânc şi golindu-ţi mintea de gânduri, îţi va fi de ajutor. Rezolvarea problemelor digestive începe cu o minte relaxată!


Comments

comments