Dieta disociata – slabesti mancand pe saturate

By  | 

Dieta disociată

Se bazează pe un principiu simplu, acela de a mânca oricât, atâta timp cât nu amesteci grupele de alimente. Astfel, poţi să îţi iei liniştită cele 5 mese ( 3 principale şi 2 gustări) pe zi, fără să trebuiască să limitezi porţiile şi să te ridici astfel sătulă de la masă. Wow, sună incredibil, nu? Ei bine şi dieta disociată are dezavantajele ei, aşa cum vei citi în continuare.

Cum se împart grupele de alimente: fructe, legume, lactate, pui, peşte, cereale. În ziua de fructe este indicat să eviţi citricile dimineaţa, pe stomacul gol. Este indicat, de asemenea, să nu consumi fructe confiate, care conţin şi zahăr de obicei. Citeşte cu atenţie eticheta înainte să le pui în coşul de cumpărături şi ai grijă să le alegi pe cele cu certificare eco sau bio. În zilele de carne este indicat să găteşti cât mai sănătos: carne albă pe grătar sau fiartă, iar în zille de lactate alege-le pe cele cu un conţinut scăzut de grăsime.

Acest tip de dietă îţi va solicita foarte tare organismul şi nu trebuie să o urmezi pentru o perioadă prea lungă de timp, mai ales că rezultatele vor apărea rapid. Cea mai simplă formă este dieta disociată pe mese, care nu are rezultate grozave, dar care te poate ajuta să te obişnuieşti cu noul stil alimentar. Mai apoi este dieta disociată pe zile, în care consumi o singură grupă de alimente pe zi. Ce-a de-a treia variantă, mai strictă dar şi extrem de eficientă, este dieta 3-3-3, în care consumi timp de 3 zile lactate, 3 zile vegetale şi 3 zile carne.

Reguli generale de urmat în timpul dietei disociate.

Rrespectă numărul meselor pe zi deoarece organismul tău are nevoie de mai multă energie decât în timpul unui regim alimentar normal. Elimină din alimentaţie cafeaua şi alcoolul şi ai grijă ca ultima ta masă pe zi să fie înainte de ora 7 pentru o digestie fără probleme.

Marele avantaj al dietei disociate este că dacă respecţi regulile vei obţine rezultate în scurt timp. În plus, poţi să încerci reţete diverse la fiecare masă şi să le reinventezi după placul tău. Nu trebuie să îţi cântăreşti porţiile şi să le calculezi caloriile, ci doar să te limitezi la grupa de alimente impusă în acea zi.

Deşi în cadrul dietei disociate vei ajunge să consumi toate grupele de alimente, faptul că le consumi în zile diferite îţi va slăbi organismul şi îl va priva de vitamine şi mine necesare. În zilele în care vei consuma proteine nu vei consuma vitamine şi tot aşa, astfel că este necesar să iei şi suplimente alimentare.

Cum să te fereşti de efectul de yoyo după finalizarea dietei disociate.

Când consideri că ţi-ai atins ţelul şi ai slăbit sau dacă regimul alimentar ales îţi face rău, este bine să nu revii la obiceiurile alimentare ”păcătoase” de dinainte. Vei reuşi să îţi menţii greutatea doar dacă îţi schimbi cu adevărat stilul de viaţă şi vei începe să mănânci echilibrat şi să faci sport în mod regulat. Dietele nu sunt o soluţie pentru a avea silueta dorită, ci un stil de viaţă sănătos!

Nu uita, consultă-ţi medicul înainte de a începe orice dietă!



Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *