Dieta alcalina. De ce sa o adopti?

By  | 

Se tot vorbeşte de dieta alcalină ca metodă infailibilă pentru a preveni bolile cronice, dar şi pentru a le trata. Şi, da, este vorba despre cancer şi diabet. Fără urmă de dubiu, s-a demonstrat că un mediu acid (ȋn organism, evident) determină anomalii ale celulelor care ȋn timp duc la apariţia diferitelor maladii şi nu ne referim aici doar la cele cronice, ci şi la multe altele precum cele de inimă sau la inofensiva dar atât de inestetica celulită.

Ȋţi explicăm mai jos ce ȋnseamnă dietă acidă, ce să mănânci pentru a alcaliniza corpul şi de ce o să-ţi placă la nebunie să schimbi obiceiurile alimentare.

Junk food = dietă acidă

Hamburgeri, băuturi acidulate, dulciuri cu zahăr rafinat şi ingrediente de proastă calitate, mâncare hiper-procesată, toate acestea, dacă stau la baza dietei tale zilnice, vor conduce imediat la generarea unui mediu acid ȋn corp şi la mutaţii ale celulelor ȋn timp. Dar nu numai dieta determină aciditatea, ci şi stresul şi toate sentimentele negative care te chinuie de-a lungul zilei. Până şi cel mai sceptic organism medical, Center for Disease Control and Prevention (CDC), ONG finanţat de Guvernul american care are ca scop prevenirea apariţiei bolilor, a declarat că ȋn urma studiilor a reieşit faptul că o maladie se datorează ȋn proporţie covârşitoare, de mai bine de 50%, stării noastre psihice.

Dieta alcalină sau ȋnapoi la mâncarea simplă

Hamburgerul acela cu gust decadent a trecut printr-o grămadă de procese industriale pentru a fi aşa cum ȋl vezi azi, la fel şi cartofii prăjiţi, prăjitura ambalată sau meniul de ȋncălzit la microunde. Pentru a adopta o dietă alcalină trebuie să-ţi regândeşti meniul zilnic ȋn termeni de “cât mai simplu preparat” (fiert, la wok, la cuptor) sau crud, dând prioritate legumelor de tot felul, dar mai ales celor care au culoarea verde ȋnchis (ca broccolli sau spanac), cerealelor fără gluten (mei, hrişcă, quinoa, orez brun, etc.), apei ȋmbuteliate şi nu de la robinet şi fructelor proaspete, dar ȋn proporţie cât mai mică.

Ce trebuie să elimini sunt nu numai aliementele de tip junk food sau semi-preparate, ci şi carnea, lactatele, mai ales cele de vacă, cerealele cu gluten şi zahărul de tot felul, inclusiv siropurile naturale. Să-ţi spun de ce: carnea, lactatele şi cerealele cu gluten inflamează organismul, iar inflamaţia duce la apariţia mediului acid, iar zahărul este pur şi simplu hrană pentru celulele cu mutaţii, ele multiplicându-se astfel frenetic.

Tu ce părere ai despre dieta alcalină? Ai de gând să o testezi?
 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *