Cum știi dacă un prieten suferă de depresie?

By  | 

A fi trist sau deprimat nu este același lucru cu a suferi de depresie. Iată câteva semne că un prieten de-al tău poate fi depresiv.

Aproximativ 1 din 10 persoane suferă de depresie și anxietate în fiecare an, ceea ce înseamnă că e foarte posibil ca fiecare dintre noi să aibă un prieten depresiv. Dar cum poți afla sigur? Iată câteva semne care „îl dau de gol”.

„Abia dorm în perioada asta”

În jur de 75% dintre persoanele care suferă de depresie dorm prost sau dorm prea mult. Dacă un prieten spune des că se trezește la 4 dimineața și nu mai poate adormi, că e mereu epuizat sau că abia se ridică din pat, chiar și în mijlocul zilei, este posibil să aibă depresie.

Citește și: Nu, nu pot să mă „înveselesc” pur și simplu

„Scuze că am casa așa murdară”

Deși cei mai mulți dintre noi spunem asta atunci când primim pe cineva în vizită, unele persoane chiar au casa murdară – și asta pentru că sunt prea epuizați ca să facă ceva în sensul ăsta sau pur și simplu nu le mai pasă de activitățile de zi cu zi.

„Nu am chef să ies în oraș”

Prietenul tău era sufletul petrecerii, dar, de ceva timp, abia iese din casă? Evenimentele sociale pot fi foarte obositoare pentru o persoană care suferă de depresie și chiar îi este greu să facă efortul de a se îmbrăca, aranja, ieși din casă și socializa – mai bine stă doar în casă și evită alte persoane.

„Toată lumea este enervantă”

Fiecare dintre noi are momente de irascibilitate, însă prietenul tău pare că nu mai are deloc răbdare și orice sau oricine îl enervează. Se întâmplă des să se înfurie din orice nimic.

Citește și: Ce să NU spui unei persoane cu o tulburare alimentară

„Nu prea am mai făcut sex”

70% dintre persoanele care suferă de depresie au un libido foarte scăzut. Acest lucru poate cauza și probleme în relații, mai ales dacă partenerul nu știe că persoana în cauză suferă de depresie.

„Nu mi-e foame”

Pierderea apetitului este unul dintre semnele depresiei. Bineînțeles, nu e vorba de faptul că sare peste masa de seară, ci că mănâncă doar un șenviș toată ziua – pentru că pur și simplu nu îi e foame. De asemenea, la unele persoane problema este opusă: mănâncă prea mult și se îngrașă brusc.

„Sunt uitic în ultimul timp”

Deseori, persoanele depresive se concentrează mai greu și încep să uite tot felul de lucruri. Poate că a uitat de aniversarea ta, de exemplu, ceea ce nu a mai făcut niciodată până acum.

„Sunt nefolositor”

Poate că prietenul tău era destul de încrezător înainte, însă de ceva timp consideră că nu este bun de nimic. Pierderea încrederii în sine este unul dintre semnele depresiei.

Citește și: Cum să combați anxietatea

„Nu i-ar păsa nimănui dacă n-aș mai exista”

Sau „V-ar fi mai bine fără mine”. Nu lua niciodată ca pe o glumă o replică de genul acesta! Este foarte posibil ca prietenul tău să se rănească singur sau să vrea să se sinucida!

Ce poți face?

Încearcă să porți o conversație cât mai sinceră și deschisă cu prietenul despre care crezi că suferă de depresie, dar nu insista foarte mult pe subiect. Este posibil să nu accepte situația și să se simtă persecutat de tine. Nu îți spunem să o lași baltă, însă nu îl bate la cap prea mult, nu îl vei ajuta. Permite-i să se deschidă în fața ta, dar nu îl obliga să o facă.
*articol preluat din Good Housekeeping


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *