Cum sa te descurci ca singura vegetariana din familie

By  | 

 

Indiferent care sunt motivele pentru care ai decis să devii vegetariană, vrem să îţi urăm în primul rând felicitări! Apoi, ştim că este dificil să fii singura din familie sau din casă care a decis să adopte acest stil de viaţă, dar, din fericire, nu eşti singura care trece prin aşa ceva.

Iată câteva lucruri de care trebuie să ţii cont dacă cei alături de care locuieşti nu sunt vegetarieni:
 
În primul rând, documentează-te pentru a înţelege totul despre acest regim şi stil de viaţă. Ştii câte tipuri de vegetarieni există? Cunoşti mitul (fals) conform căruia este neapărat nevoie să consumi carne pentru proteine? Ce alimente alternative poţi consuma? Toate acestea te vor ajuta în pasul 2 – discuţia cu familia.
 
Dacă ai decis că vei deveni vegetariană, este nevoie să ai o discuţie serioasă cu familia ta. Începe prin a le spune că te-ai hotărât să renunţi la carne (şi la alte alimente de origine animală), dar menţionează încă de la început că nu le impui şi lor acest lucru. Apoi, vorbeşte-le despre motivele pentru care ai făcut această alegere. 
 
Este mai mult decât posibil să nu te înţeleagă sau chiar să te ia în râs, însă este important să te menţii pe poziţii. Când îţi vor pune clasica întrebare „dar de unde îţi iei proteine?” şi multe altele de acest gen, vei ştii ce să răspunzi pentru că te-ai gândit deja dinainte la asta.
 
Acum se pune problema mâncării. Dacă nu eşti tu cea care găteşte în casă am o veste proastă pentru tine – va trebui să înveţi să găteşti. Chiar dacă părinţii tăi îţi acceptă alegerea, vor continua să gătească mâncare cu carne pentru ei şi nu vor avea timp să îţi gătească şi ţie ceva special. 
 
Care e rezultatul? Când vei deschide frigiderul în căutare de mâncare vegetariană, vei găsi doar mâncăruri cu carne, câteva roşii şi un pateu vegetal. Am trecut prin asta de multe ori, nu e prea plăcut să mănânci doar pateu şi roşii. Deci apucă-te să cauţi reţete care crezi că ţi-ar plăcea. Pentru început, gândeşte-te la mâncărurile tale preferate şi caută alternative vegetariene.
 
Dar cum poţi găti dacă nu ai ingredientele necesare? Ei bine, mai este nevoie să faci un efort: fă-ţi singură cumpărăturile. Dacă încă nu ai un venit propriu, mergi cu mama ta la cumpărături din când în când şi alege şi câteva lucruri pentru tine.
 
La început poate nu îi va conveni să arunce bani în plus pentru alimentele tale când poţi mânca foarte bine şi carne, însă când va vedea că rămâne multă mâncare cu carne în frigider, va începe să cumpere mai puţină, deci tu îţi vei cumpăra mai multe pentru tine.
 
Apoi, este foarte important să te păstrezi motivată. Este într-adevăr foarte dificil să fii singura vegetariană din casă, însă nu este imposibil să rezişti. Adu-ţi aminte constant care sunt motivele pentru care ai făcut această alegere şi încearcă să ai răbdare.
 
De asemenea, este foarte util să ai prieteni vegetarieni. Dacă nu cunoşti pe nimeni, caută pe internet şi vei descoperi zeci de site-uri şi forumuri unde poţi discuta cu persoane cu aceleaşi probleme ca tine şi care te pot ajuta să continui.


Comments

comments

1 Comment

  1. Pingback: Cum să eviți posibilele pericole ale unei diete vegetariene - SanatateFrumusete.net

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *