Cum sa combati anxietatea

By  | 

Pentru a scăpa de anxietate, este nevoie să înveţi cum să te relaxezi. Oricine crede că ştie cum să se relaxeze, însă să ne uităm la televizor sau să stăm pe internet poate face mai mult rău decât bine. La fel ca alcoolul sau drogurile, acestea crează doar o falsă stare de relaxare.

În schimb, ceea ce trebuie să faci este o tehnică de relaxare precum yoga sau respiraţia profundă, care va avea un efect fizic asupra minţii tale.

Dar relaxarea nu este tot ce contează. Este foarte important să ne odihnim destul, deci ai grijă cât dormi – nu trebuie să fie nici prea mult, nici prea puţin. De asemenea, şi alimentaţia contează mult. Alege fructe, legume, proteine slabe şi alimente care îţi oferă energie pe termen lung şi fereşte-te de cele care îţi oferă o explozie de energie precum cele ce conţin mult zahăr sau cafeină

Apoi, să nu uităm de sport! Exerciţiile fizice ajută creierul să fie oxigenat, iar în felul acesta poate funcţiona cum trebuie.

Şi relaţiile sunt importante, fie că este vorba de cele romantice sau cele cu prietenii şi familia. Când petreci timp cu alţi oameni şi faci diferite lucruri cu ei, te simţi mai sigură pe tine pentru că ai un sprijin. De asemenea, te vei simţi mai binedispusă şi fericită dacă vei discuta cu alţii despre ce te frământă, deci nu mai ţine pentru tine!

Însă relaţiile cu alţi oameni nu sunt suficiente, este recomandat să te conectezi şi cu natura. Fie că faci o drumeţie sau pur şi simplu te plimbi cu bicicleta prin parc, te vei simţi mai liniştită dacă eşti în mijlocul naturii. În plus, te vei bucura şi de beneficiile sportului.

Un alt lucru care te va ajuta dacă ai o problemă cu anxietatea este să faci ceva ce îţi place cu adevărat. Ai un hobby căruia nu îi acorzi suficient timp? Poate ar fi cazul să îţi organizezi timpul astfel încât să ai timp şi pentru lectură, pictură, scris poezii, cântat la chitară, sport sau orice îţi face plăcere.

Iar dacă vrei ceva nou, ai la dispoziţie numeroase cursuri care te-ar putea interesa sau poţi chiar să înveţi singură anumite lucruri, precum învăţarea unei limbi noi.

Un alt lucru care te-ar putea ajuta este să ţii un jurnal. Însă nu un jurnal în care să îţi povesteşti ziua, ci unul în care să notezi momentele când te-ai simţit anxioasă. În acest fel, vei putea observa exact care sunt cauzele anxietăţii şi vei putea încerca să le eviţi sau să le controlezi.

După ce ai încercat toate aceste metode, poţi apela la ajutorul unui psiholog dacă simţi că încă ai probleme. Multe persoane se tem să nu fie catalogate ca „nebune” dacă merg la psiholog, însă este important să ştim că oricine poate merge la astfel de şedinţe, fără a avea probleme grave.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *