Cum refolosesti zatul de cafea?

By  | 

 

Dacă bei cafea zilnic, cu siguranţă arunci destul zaţ cu care nu ai ce face. Ei bine, află că îl poţi refolosi pentru numeroase lucruri! Iată câteva dintre ele:

Ai părul brunet, dar nu vrei să îl vopseşti des pentru a nu-l strica. Totuşi, culoarea curge la fiecare spălare şi nici nu mai este atât de strălucitor. Ce e de făcut? Fă-ţi o mască din zaţ de cafea! Strânge zaţul două-trei zile şi fierbe-l din nou.
 
După ce îl strecori, aplică pe păr soluţia concentrată şi las-o asă acţioneze 10 minute. Clăteşte bine cu apă iar culoarea părului tău va fi reîmprospătată!
 
Ce poate fi mai neplăcut vara decât insectele care-ţi intră în casă? Din fericire, poţi folosi zaţul de cafea împotriva lor. Datorită mirosului puternic, este un bun repelent natural pentru insecte. Pune nişte zaţ de cafea uscat în diferite locuri din casă, eventual într-un ghiveci de flori.
 
Te-ai săturat să cheltui mulţi bani pe produse anticelulitice care nici măcar nu sunt atât de bune? Şi de data aceasta zaţul de cafea îţi vine în ajutor. Foloseşte-l zilnic la duş ca scrub anticelulitic, fie simplu, fie împreună cu un ulei hidratant. Ajută la tonifierea pielii şi stimulează producţia de celule noi.

Dacă nu ai suficienţi bani pentru a pleca în vacanţă, nu te încântă ideea solarului şi nu te descurci prea bine cu cremele autobronzante, poţi folosi zaţ de cafea pentru a părea că ai stat ceva timp la plajă.

Fierbe zaţ de cafea în apă (cam două-trei linguri la o cană de apă) şi aplică-l pe piele după ce s-a răcit. După un sfert de oră, spală-te cu apă rece şi rezultatul de va uimi!

Curăţă bucătăria! De ce să te chinui atât de mult timp să cureţi murdăria de pe faianţă, aragaz sau vase când poţi scăpa de ea atât de repede cu zaţ de cafea? Nu este nevoie decât să pui puţin zaţ pe un burete şi murdăria va dispărea fără prea mult efort.

Tu ştiai că poţi refolosi zaţul de cafea în aceste moduri?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *