Colectarea selectiva la romani – intre lipsa de informare si lipsa de bun simt

By  | 

Redactia Green Report primeste regulat sesizari de la bucuresteni nemultmiti de sistemul de colectare selectiva. Ei sustin ca fac efortul de a aduna deseurile pe categorii si de a le depozita separat, insa nu au unde sa arunce metalele si sunt descurajati de firmele de salubritate, care preiau deseurile la gramada, in aceeasi masina de gunoi. Sesizarile primite de Green Report vin si de la persoane care sustin ca ar fi gata sa colecteze selectiv deseurile, insa nu stiu cum sa faca acest lucru.

Bucurestenii care nu doresc sa colecteze selectiv sau care pur si simplu nu au fost informati ca sunt obligati prin lege sa faca acest lucru arunca gunoaiele la ghena, indiferent de tipul lor, inlesnindu-le drumul catre o groapa de gunoi, cel mai probabil neecologica. Pe de alta parte, cei care colecteaza selectiv raman cu impresia ca eforturile lor sunt in zadar, deoarece de firmele de salubrizare din Capitala rastoarna pubelele impreuna atunci cand ridica gunoiul.

“In Sectorul 1, mai exact bateria din intersectia Schitu Magureanu cu Stirbei Voda, am vazut cu ochii mei cum vine o masina de salubrizare, in jur de ora 23:30, si toarna cele trei containere de sticla, hartie si plastic la gramada”, sustine bucuresteanul Tiberiu Pana.

Cu toate acestea, reprezentantii firmelor de salubritate sustin ca nu pot ridica separat containerele deoarece acestea contin deseuri amestecate – gunoi menajer la plastic etc. – si ca oricum deseurile trebuie sortate ulterior.

“Ce se poate duce direct la valorificare, se duce, dar de cele mai multe ori trebuie sa facem noi o selectie, pentru ca nu exista colectare selectiva. Gasim plastic in containerele pentru hartie sau resturi de la saorma in containerele pentru plastic”, a declarat pentru Green Report Bogdan Istodor, inspector protectia mediului la Romprest.

Reprezentantii firmelor de salubritate contactate de Green Report considera ca ar trebui sa existe mai multe campanii de informare in acest sens, facute nu numai de Agentia pentru Protectia Mediului, ci si de autoritatile locale si firmele de salubritate.

“In afara de aceste campanii, daca s-ar aplica si amenzi, cred ca s-ar respecta legea de mai multa lume”, a adaugat reprezentantul Romprest.
Parerea este impartasita si de populatie: doi din trei romani considera ca amenzile sunt una dintre cele mai bune solutii pentru incurajarea colectarii selective, potrivit unui sondaj IMAS realizat pentru Eco Rom.

Bucurestenii sunt mai receptivi la colectarea hartiei si cartonului, potrivit cifrelor furnizate de firmele de salubritate. Insa obiceiurile de colectare selectiva sunt diferite de la sector la sector. Astfel, firma Urban a strans 592 tone de carton si deseuri de hartie de la cele 110 puncte de colectare selectiva din sectorul 6, 259 tone de plastic si 227 tone de sticla in perioada mai 2008 – mai 2009.

Rezultate mai slabe a inregistrat firma Rosal, care a reusit sa colecteze din sectorul 3, in acelasi interval de timp, 321,290 tone de hartie, 236,594 tone de plastic si considerabil mai putina sticla – 15,20 tone, cu ajutorul celor 98 de puncte de colectare selectiva. In sectorul 3, Rosal are 98 de containere pentru plastic, tot atatea pentru hartie si 60 pentru sticla.

In primele sase luni ale anului 2009, firma Romprest a colectat din sectorul 1 nu mai putin de 313,380 tone de carton si deseuri de hartie, 77,487 tone de plastic si 49,373 tone de sticla. In sectorul 1 exista, de asemenea, si un program-pilot de colectare selectiva din gospodarii, precum si puncte de colectare in 101 de unitati de invatamant din sector.

In sectorul 4, firma Rebu are 15 puncte de colectare selectiva pe domeniul public. In perioada mai 2008-mai 2009, Rebu a colectat 5,865 tone de carton si deseuri de hartie, 3,574 tone plastic si 532 kilograme de sticla numai din aceste dispozitive de pe domeniul public.

Cea mai grava situatie este in sectorul 5, unde serviciile de salubritate sunt asigurate de Administratia Domeniului Public (ADP). De la peste 100 de puncte de colectare selectiva, cate au fost instalate in sector, acum mai exista doar 89, restul fiind distruse de bucurestenii care le-au umplut cu moloz sau alte materiale nereciclabile.

“Rezultatul colectarii selective in sectorul 5 este nul. Pubelele s-au deteriorat pentru ca lumea arunca moloz si gunoiul este mixt, nu poate fi selectat”, a declarat pentru Green Report seful serviciului salubritate din cadrul ADP sector 5, Ion Bobei.

Reprezentantul ADP a adaugat ca au existat campanii de informare in scolile din zona Cotroceni, la care reprezentantii Primariei le-au explicat copiilor despre beneficiile colectarii selective, insa rezultatele au fost nesatisfacatoare.

Comparativ, cele mai recente date ale Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului arata ca pe parcursul anului 2007, la nivel national au fost reciclate 38578,98 tone de sticla, 57312,43 tone de plastic si 236917 tone de deseuri din hartie si carton. Raportat la intreaga cantitate de ambajale introdusa pe piata in 2007, procentul de reciclare a fost de 30,56%, in timp ce in 2006 procentul de reciclare a ambalajelor a fost de 28,6%.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *