Cele mai bune 14 sfaturi pentru sanatatea ta

By  | 

Protejeaza-ti vederea si pielea

Nu mai „uita” sa iei cu tine ochelarii de soare si foloseste mereu cremele cu factor de protectie impotriva razelor UVA si UVB, indiferent de anotimp.

Cunoaste-ti conditia medicala

Asta inseamna sa-ti faci anual analizele de sange, sa te duci regulat la ginecolog, stomatolog si in general, sa apelezi la medicul de familie imediat cum observi ceva in neregula cu organismul tau.

Trebuie sa stii la ce riscuri esti expusa: intereseaza-te de cazurile de cancer, diabet sau alte boli din familia ta pentru a le putea preveni.

Pastreaza-ti alimentatia sanatoasa

Cheia catre fericire si o viata sanatoasa este simpla: alimentatia echilibrata. Cu toate astea, ne „trezim” frecvent in mijlocul noptii devorand meniuri fast-food, gandindu-ne ca dam jos kilogramele cu ajutorul a cateva exercitii.

Dar nu este vorba numai despre aspectul fizic; prajelile, grasimile, dulciurile si bauturile carbogazoase afecteaza organismul mai mult decat crezi si o sa fii surprinsa probabil sa afli ca ai gastrita sau o boala cardio-vasculara. Asigura-ti zilnic portia de proteine, calciu, vitamine, minerale si antioxidanti si mananca fructe, legume si lactate.

Bucura-te de o viata sociala activa

De la job pleci direct acasa, unde mai petreci cateva ore in fata calculatorului, „socializand” pe Facebook? Nu e semn bun. O viata sociala activa echivaleaza cu un sistem imunitar puternic si cu un risc scazut de a dezvolta depresii. Imbina utilul cu placutul si nu-ti mai refuza prietenii cand te invita sa iesi in oras.

Relaxeaza-te

Nu sugeram sa cazi in cealalta extrema, insa un job solicitant care nu lasa loc de timp liber iti face rau. Profita de weekend-uri si ia-ti o vacanta atunci cand te simti extenuata. Pe termen lung, suprasolicitarea nu te va aduce pe culmile succesului, ci dimpotriva, iti va creste nivelul de stres cat sa nu-i poti face fata.

Ia mai putine antibiotice

Din ce in ce mai multe persoane apeleaza la tratamente cu antibiotice chiar si pentru o banala raceala. Una dintre cele mai mari provocari in medicina la momentul actual este reducerea acestui „trend” deloc sanatos. Antibioticele consumate excesiv cresc, in timp, rezistenta bacteriilor in organism si vei dezvolta complicatii care necesita tratamente din ce in ce mai puternice.

Bea mai putin alcool

Stresul nu este o scuza ca sa dai pe gat trei pahare de vin. Limiteaza-te la un pahar de alcool pe zi, altfel ai sanse mari ca la batranete, sau chiar mai devreme, sa ai tot felul de boli, de la ciroza la dementa.

Nu sari peste micul dejun

Nu sari niciodata peste micul dejun. Faptul ca iti iei portia de energie inca din primele ore ale diminetii te va determina sa mananci mai putin pe parcursul zilei, pastrandu-ti astfel silueta si totodata sanatatea.

Fii pozitiva si activa

Stim ca ai putea face o gramada de lucruri, insa din obiectivele pe care le ai, pe care le-ai bifat efectiv? Pastreaza intotdeauna o atitudine pozitiva si pro-activa – nu fii delasatoare si treci la fapte!

Vrei sa te apuci de o limba straina? Intereseaza-te chiar maine de cursurile disponibile. Ai visat dintotdeauna sa stii sa dansezi flamenco? Ce te retine sa inveti acum?

Vei dobandi o stare de implinire si de satisfactie, care te va determina sa continui cu actiunile intreprinse. Este ca un cerc vicios, dar sanatos!

Fa sport

30 de minute de exercitiu fizic zilnic te scutesc de multe vizite la doctor. Sportul intareste organismul, garanteaza o conditie psihica excelenta si este calea sigura si sanatoasa catre o silueta de invidiat.

Nici macar nu trebuie sa bati drumul pana la sala: cateva exercitii de fitness pe care le poti face acasa, doua sticle cu apa plata, o coarda si o paturica reprezinta tot ce ai nevoie pentru o viata mai buna.

Deci, care este motivul pentru care preferi sa mai stai 30 de minute in pat dimineata in loc sa-ti asiguri un viitor sanatos?

Foloseste centura de siguranta

Lucrurile carora nu le acorzi prea multa importanta iti salveaza viata. Pune-ti centura de siguranta chiar daca ai de mers cu masina doar doi kilometri. Studiile realizate asupra accidentelor rutiere arata ca tindem sa fim foarte neatenti pe rutele frecventate cel mai des, acelea pe care le cunoastem cel mai bine.

Foloseste mijloace de contraceptie

E bine sa ai intotdeauna la tine un prezervativ. Asta inseamna ca trebuie sa-l si folosesti, in caz de nevoie. Scuza „ne-am lasat dusi de val…” paleste in fata posibilitatii de a contacta, spre exemplu, virusul HIV.

Informeaza-te

Persoanele care stiu ca educatia nu se termina odata cu incheierea studiilor isi asigura un viitor mai luminos si mai sanatos. Perfectionarea si informarea continua te feresc de plafonare, plictiseala, sedentarism si de boli precum Alzheimerul.

Odihneste-te suficient

Somnul este de neinlocuit cand vine vorba de sanatate. Trebuie sa acorzi organismului timpul necesar pentru refacere, cel putin 7-8 ore de somn pe noapte. De asemenea, redu cat de mult posibil noptile pierdute – nu se recupereaza si isi lasa amprenta asupra aspectului fizic si starii generale de sanatate, iar semnele apar cand te astepti mai putin.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *