Ce SPF trebuie sa aiba crema ta de protectie solara?

By  | 

Prima arma de aparare impotriva soarelui este crema de protectie solara, pe care trebuie sa o aplici chiar si in zilele cu nori, cand 80% dintre razele solare iti pot atinge pielea.

Protectie UVB + UVA

Creme, lotiuni, ulei, spray-uri… magazinele sunt pline cu tot felul de produse de protectie solara. Ceea ce trebuie sa te intereseze, in primul rand, este ca produsul pe care-l alegi sa asigure protectie atat impotriva razelor UVA, cat si a celor UVB.

Razele UVB provoaca inrosiri si arsuri ale pielii, fiind principala cauza a aparitiei cancerului de piele.

Razele UVA nu sunt mai putin periculoase, ele patrunzand in straturile profunde ale pielii si deteriorand fibrele de elastina si colagen ale pielii.

Retine, asadar, sa alegi acele produse care au specificat pe eticheta ca protejeaza pielea atat de razele UVB, cat si de cele UVA.

SPF = 30

Specialistii in dermatologie recomanda factorul de protectie 30 (SPF 30) ca fiind cel mai bun pentru orice tip de piele.

Exista parerea eronata ca, daca ai pielea inchisa la culoare, poti alege un SPF sub 30, iar daca ai pielea mai deschisa, predispusa la inroseli si arsuri, ar trebui sa folosesti SPF cat mai mare – 50 sau chiar 70. In realitate insa, o crema cu SPF 30 asigura aceeasi protectie impotriva razelor solare ca si una cu factor de protectie mai mare. Dar o crema cu SPF sub 30, de exemplu 15, asigura un nivel de protectie mai mic.

Cu alte cuvinte, tot ce este sub 30 e riscant, iar ce este peste 30, e inutil. Nu uita insa ca vei fi la adapost de pericolul razelor nocive doar daca aplici produsul o data la 2 ore si daca el asigura protectie si impotriva razelor UVA, nu doar a celor UVB (asa cum sunt cele mai multe).

Cum aplici corect crema?

Majoritatea oamenilor nu distribuie produsul de protectie solara in cantitati suficiente pe tot corpul. Pentru eficienta, acesta trebuie aplicat cu generozitate si masat cat mai bine ca sa intre in piele. Daca folosesti prea putina crema cu SPF 30, efectul ei va fi echivalentul unui produs cu SPF mai mic, deci nu vei fi prea bine protejata.

Produsul trebuie aplicat cu aproximativ 30 de minute inainte de expunerea la soare. Operatiunea trebuie apoi repetata la fiecare doua ore sau imediat dupa ce ai intrat in apa, ai transpirat sau te-ai sters pe piele cu  prosopul.

Si nu uita: razele soarelui sunt cele mai puternice in intervalul orar 11.00-16.00. Nicio crema de protectie solara nu te mai poate ajuta atunci, asa ca mai bine stai la umbra.

Comments

comments

1 Comment

  1. maria

    30 May, 2015 at 20:31

    Eu folosesc si recomand cu incredere o lotiune naturala protectoare de plaja de la Aubrey Organics.
    Imi place ca nu contine parabeni, este rezistenta la apa, are factor de protectie mare si are protectie Uva si Uvb si are ulei organic de baobab pentru vitamina D. O recomand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *