Ce analize trebuie sa isi faca femeile?

By  | 

Cel mai sigur este să faci din când în când anumite analize, pentru a fi sigură că eşti ok. Iată care sunt analizele pe care trebuie să şi le facă femeile.

Analizele de sânge

Banalele analize de sânge ne pot salva de multe ori, însă multe dintre noi nu le considerăm atât de importante precum ar trebui. Este recomandat să le faci o dată pe an.

Odată cu o nouă relaţie vine şi riscul unor boli cu transmitere sexuală, care la bărbaţi nu se manifestă – deci tipii nu ştiu că sunt purtători – dar care au efecte foarte neplăcute pentru femei. Roagă-ţi noul iubit să meargă cu tine să vă faceţi analite de depistare a BTS-urilor, printre care cea mai periculoasă, care ar trebui să vă convingă pe amândoi să fiţi mai precauţi este virusul HIV. Ştim, cam multă bătaie de cap dar e mai bine să previi decât să tratezi!

Examen ginecologic

Indiferent dacă ai sau nu o problemă de sănătate şi indiferent dacă ai sau nu o viaţă sexuală activă, este foarte important să mergi o dată pe an la un examen ginecologic de rutină. Esenţial este şi testul Papanicolau, al căriu scop este identificarea unor posibile modificări ale celulelor de la nivelul cervixului şi colului uterin care pot evolua în timp în cancer de col uterin .

Mamografie

Deşi autoexaminarea este ceva ce orice femeie trebuie să ştie cum să facă, aceasta nu ţine locul unui control medical de specialitate. Examinare radiologică a sânului făcută cu ajutorul unui echipament special poate evidenţia frecvent tumori ce sunt prea mici pentru a putea fi palpate. De regulă, este recomandat să începi efectuarea testelor la vârsta e 25 de ani şi să o repeţi la trei ani. De la 40 de ani, este bine să repeţi anual examenul.

Examen stomatologic

Multe dintre noi nu acordăm destulă importanţă danturii şi mergem la stomatolog doar atunci când avem probleme mari. Renunţă la acest obicei prost şi du-te la un examen stomatologic o dată sau de două ori pe an, pentru a identifica din timp orice problemă.

Teste pentru depistarea diabetului

Testul de bază care ajută la depistarea diabetului este măsurarea glicemiei, adică a glucozei din sânge. Este important de ştiut şi care sunt simptomele bolii, pentru a te duce la un control în cazul în care crezi că există şansa să fii diabetic; acestea sunt sete anormală, poliurie (urinare frecventă şi într-o cantitate mai mare decat normal), transpiraţie, senzaţie de leşin şi o stare generală proastă. Este recomandat să începi efectuarea testelor de la vârsta de 25 de ani.

Tu îţi faci periodic aceste analize? Ce alte analize crezi că ar trebui să îşi mai facă femeile periodic?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *