Cand esti prea bolnava ca sa mergi la birou?

By  | 

Când te trezeşti dimineaţa şi nu te simţi prea grozav, strănuţi, te doare capul sau ai nasul înfundat, te întrebi inevitabil: „Oare să mă duc azi la birou sau să stau acasă?”. Iată care sunt simptomele ce ar trebui să te convingă să-ţi iei liber şi să te „tratezi”:

Febra

Dacă ai temperatură peste 37 de grade, ar fi indicat să te duci la doctor. Dacă te doare şi capul, îţi curge nasul, ai frisoane, tuse uscată şi roşu în gât, te simţi foarte obosită şi te dor ochii, cel mai probabil ai gripă. Este o boală contagioasă şi trebuie tratată cu medicamente, uneori chiar cu antibiotice. În niciun caz nu trebuie să te duci la birou, deoarece îi poţi îmbolnăvi şi pe alţii – şi oricum n-ai fi în stare să munceşti.

Mergi la medic să-ţi confirme diagnosticul şi apoi stai acasă, bea multe lichide, ia medicamentele prescrise şi aşteaptă ca boala să-şi facă numărul. Gripa este contagioasă cu o zi înainte şi 5-7 zile după ce s-a declanşat, fiind o boală foarte periculoasă, în unele cazuri mortală, pentru copiii mici, persoanele de peste 65 de ani şi cele cu sistem imunitar slăbit.

Tuse

Dacă tuşeşti pentru că simţi un gâdilat în gât, dar nu te doare nimic altceva şi nici nu ai febră, probabil te confrunţi cu o răceală sau o alergie. Este ok, deci, să mergi la birou. Nu vei îmbolnăvi pe nimeni şi nici tu nu te vei simţi mai rău. Dacă de câteva zile nu te simţi bine şi începi să tuşeşti mucus galben închis, probabil ai tot o răceală. Dacă însă o duci aşa mai mult de o săptămână, du-te la doctor pentru un control. Tusea care te lasă fără suflare indică ceva mai serios decât o simplă răceală, de obicei bronşită sau pneumonie, aşa că trebuie să stai în casă şi să te tratezi cu medicamente.

La fel ca şi gripa, răceala afectează sistemul respirator, cauzând dureri oculare, nas înfundat, uneori dureri de gât şi chiar febră uşoară. Se transmite prin picături de tuse sau strănut, de aceea se ia foarte uşor de la o persoană la alta. Răceala este contagioasă în jur de o săptămână înainte să se declanşeze şi până când dispar toate simptomele, ceea ce poate dura chiar şi două săptămâni.

Desigur, nu poţi să lipseşti atâta timp de la birou pentru o simplă răceală, dar e bine totuşi să-ţi iei câteva zile libere atunci când erupe. Poate că tu te simţi destul de în putere ca să munceşti, dar îi expui pe oamenii cu care vii în contact la riscul de a răci şi ei. Dacă te întorci la birou cât timp răceala e contagioasă, ai grijă să te speli des pe mâini şi să strănuţi în mâneca hainei, nu în palme sau în aer.

Dureri de cap

Durerea de cap poate anunţa începutul unei răceli dacă e însoţită de alte simptome precum nas înfundat sau strănut. E bine să stai acasă o zi-două, până te simţi mai bine şi răceala nu mai e atât de contagioasă. Dacă pe lângă durerea de cap, nu suporţi lumina şi zgomotele, probabil ai o migrenă şi n-ar trebui să te duci la muncă, pentru că nu te vei putea concentra. Mergi la doctor ca să-ţi prescrie nişte medicamente, mai ales dacă ţi se întâmplă tot mai des să te trezeşti cu migrene.

Ochi roşii

Ochii roşii şi atât sunt semn de oboseală – încearcă să dormi mai mult! Dacă însă mai ai şi alte simptome, precum pleoape umflate şi roşii, scurgeri ale ochilor, lăcrimare excesivă, senzaţie de mâncărime a ochilor şi pleoape cu crustă care lipesc genele unele de altele e semn că ai conjunctivită. Poate fi de natură alergică, caz în care nu este contagioasă, sau conjunctivită virală ori bacteriană, care se transmite foarte uşor de la o persoană sau alta. Stai acasă, spală-te des pe mâini, încearcă să nu-ţi atingi ochii şi cere sfatul doctorului pentru a afla dacă e cazul să iei vreun antibiotic sau nu.

Durere de ureche

Dacă te doare urechea şi nu auzi cum ar trebui, ai putea avea o infecţie a urechii sau un început de răceală sau gripă. În orice caz, e bine să mergi la doctor ca să afli cauza durerii şi cum să o tratezi. Infecţiile de urechi nu sunt contagioase, deci nu e nevoie să stai acasă. Dacă însă pe lângă durerea de ureche eşti şi răcită, e mai bine să nu mergi la birou 2-3 zile, pentru a nu transmite răceala mai departe.

Dureri ale sinusurilor

Dacă simţi dureri în jurul ochilor, frunţii, obrajilor şi dinţilor, e semn că te-ai procopsit cu o infecţie a sinusurilor. Nu e contagioasă, dar e bine să stai o zi acasă, ca să te refaci. Dacă durerea nu-ţi trece sau se agravează după o săptămână, du-te la doctor ca să afli cauza şi cum o poţi trata.


Comments

comments