Cafea vs ceai. Preferința ta ar putea fi determinată de gene

By  | 

Obișnuiești să îți începi ziua cu o cană de cafea sau preferi una de ceai? Se pare că această preferință ar putea fi determinată de genele noastre, sugerează un nou studiu.

Studiul a analizat modul în care oamenii percep gustul amar și s-au observat în special răspunsurile la degustarea cofeinei, chininei sau a unui medicament numit propylthiouracil. Așa cum poate era de așteptat, cei cu o predispoziție genetică mai mare de a percepe gustul amaral cofeinei beau mai multă cafea. În schimb, cei cu o percepție crescută la chinină și propylthiouracil preferau ceaiul.

Merită remarcat faptul că cercetarea nu a ținut cont de factorii sociali sau de mediu, ci s-a concentrat exclusiv pe genetică – care este „fixată” atunci când mamele noastre ne-au conceput. În timp ce mulți sunt de părere că ne obișnuim treptat cu gustul cafelei, cercetarea arată că ori ne naștem cu preferința aceasta, ori nu.

În cadrul acestui studiu s-au analizat două seturi de informații. Primele au provenit de la aproape 1800 de gemeni dintr-un subgrup al altei cercetări; celelalte de la un număr de peste 500.000 participanți din Regatul Unit.

În întreaga lume, cafeaua și ceaiul sunt printre cele mai consumate băuturi. Potrivit statisticilor, oamenii consumă în jur de 1,4 miliarde de căni de cafea în fiecare zi, iar 45% dintre acestea sunt consumate în Statele Unite ale Americii. Însă nu trebuie să ignorăm nici cât de popular este ceaiul; de fapt, consumul de ceai la nivel global a crescut în ultimul deceniu cu 4,5%.

 

Citește și: Care este momentul potrivit din zi pentru a bea cafea? 

Citește și: Beneficiile ceaiului negru pentru sănătate și frumusețe 

 

 

*articol preluat din Harper’s Bazaar UK

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *