Beneficiile saunei

By  | 

Primele saune au apărut în Finlanda acum mai bine de două milenii şi erau săpate în coline. Într-un cămin de piatră, se încingeau pietre folosindu-se un foc de lemne, iar fumul încălzea încăperea. Când temperatura era destul de ridicată, fumul era evacuat, iar doritorii puteau să intre la saună. Deşi mirosul de lemn ars încă se simţea, acesta făcea parte din ritualul de curăţire.

În timp, sauna a evoluat şi au început să se folosească sobe metalice cu lemne, ce aveau horn. Turnându-se apă peste pietre încinse, se formau aburii. 

În prezent, există mai multe tipuri de saună, printre care cea umedă, cea uscată, cu fum, cu abur sau chiar cu infraroşu.

Sauna cu abur este o formă uşoară de saună, iar temperatura ajunge la 45-65°C. Aburul este eliberat constant şi asigură o umiditate de 40-60%. Sauna uscată (sau finlandeză) este foarte des întâlnit în România, iar unele saloane de frumuseţe chiar oferă şedinţe gratuite când îţi faci abonament de fitness.

În saunele umede, temperatura este mai mică, ajungând la aproximativ 405°C. Transpiraţia se obţine cu ajutorul unui abur injectat prin duze aflate pe pereţi. Sauna cu fum a fost foarte populară, însă în anii ’20 au apărut metode mai eficiente şi mai rapide de încălzire. Cât despre sauna cu infraroşu, aceasta foloseşte un încălzitor care generează raze infraroşii asemănătoare cu cele produse de soare.

Care sunt cele mai importante beneficii ale saunei?

  • transpiraţie abundentă, care ajută la eliminarea toxinelor şi a impurităţilor
  • hipertermia, care îmbunăţăţeşte imunitatea prin creşterea producţiei de celule albe
  • eliminarea stresului
  • scăderea tensiunii
  • relaxarea muşchilor
  • accelerarea pulsului
  • accelerarea metabolismului
  • reducerea secreţilor de mucus
  • menţinerea vaselor de sânge mai elastice şi mai flexibile
  • îmbunătăţirea circulaţiei către extremităţi
  • reducerea sarcinii la care sunt supuşi rinichii
  • arderea caloriilor (în jur de 300 de calorii pe sesiune)
  • ajută în tratarea astmului şi a bronşitei

Cum se foloseşte sauna?

Toate aceste beneficii ar face pe oricine să încerce sauna măcar o dată, însă este necesar să ţii cont de câteva lucruri pentru ca totul să decurgă perfect.

În primul rând, dacă este prima dată când mergi la saună, evită să stai înauntru mai mult de 5-10 minute pe sesiune. După ce corpul tău s-a obişnuit, poţi petrece mai mult timp la saună, dar nu este recomandat să stai mai mult de jumătate de oră.

Dacă nu te simţi bine (îţi vine să leşini etc), părăseşte imediat camera.

După saună, bea cel puţin jumătate de litru de apă. Ai transpirat destul de mult, iar corpul tău are nevoie de hidratare.

Nu intra în saună cu lentile de contact.

Odihneşte-te suficient după ce ai plecat de la saună.

Ai grijă! 

Femeile gravide nu pot folosi sauna.

Dacă iei pastile pentru alergii, tensiune, atacuri cerebrale sau laxative, căldura puternică poate afecta eficienţa lor.

Dacă îţi administrezi insulină şi vrei să foloseşti sauna uscată, este recomandat să îţi verifici nivelul glicemiei regulat.

Tu ai folosit vreodată sauna?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *