Beneficiile consumului de oua

By  | 

Fie că le consumi sau nu regulat, în această perioadă ouăle se vor afla pe masa fiecărei familii. Mulţi consideră că ouăle sunt foarte sănătoase, în timp ce alţii susţin despre ele că sunt nocive în anumite circumstanţe. În continuare îţi prezentăm tot ce trebuie să ştii despre acest aliment extrem de hrănitor.

Este foarte recomandat să consumi ouă dacă vrei să adopţi o dietă echilibrată, aceste alimente fiind o sursă de proteine, vitamine esenţiale şi minerale. 

Beneficiile consumului de ouă

Nu mai puţin de 12,5 procente din greutatea unui ou este proteină, această găsindu-se atât în gălbenuş, cât şi în albuş. Acest aliment este chiar punct de referinţă aflându-se pe cea mai înaltă poziţie în clasamentul alimentelor cu cel mai ridicat conţinut de proteine pe o scară de la 1 la 100. 

În afară de vitamina C, ouăle conţin cam toate vitaminele cunoscute: vitaminele A (îmbunătăţeşte vederea nocturnă şi menţine sănătatea pielii), vitaminele B (ajută organismul să transforme alimentele în energie), E (alături de vitamina C previne apariţia afecţiunilor cauzate de radicalii liberi), H (scade nivelul de homocistina şi stimulează memoria) şi luteina (ajută la prevenirea degenerescenţei maculare).

Cât despre minerale, ouăle conţin iod (necesar în producerea hormonilor tiroidieni şi în dezvoltarea multor organe inclusiv creierul; nu este produs de organism), fosfor (pentru consolidarea sistemului osos), zinc (ajută la vindecarea infecţiilor şi a rănilor), seleniu (ajută la consolidarea sistemului imunitar), calciu (dezvoltarea oaselor) şi fier, în cantităţi mai mici. 

Ouăle conţin şi acizi graşi omega-3, însă doar dacă găina a fost hrănită cu seminţe sănătoase. Aceşti acizi menţin sănătatea sistemului cardiovascular prin scăderea colesterolului, a trigliceridelor şi densităţii lipoproteice, dar ajută şi la buna funcţionare a creierului.

Deşi nu contează neapărat câte ouă mâncăm, trebuie să avem grijă cum sunt preparate şi în ce combinaţii le consumăm. Astfel, e recomandat să mâncăm ouă fierte şi e mai bine să evităm să le mâncăm cu brânză sau unt, pentru că astfel nivelul de grăsimi saturate creşte.

Există chiar şi o dietă cu ouă numită dieta Mayo. Dieta nu presupune să consumăm doar acest aliment, ci să ne luăm majoritatea proteinelor necesare zilnic din el. Mayo provine din prima fază a binecunoscutei diete Atkins.

Unele persoane consideră că ouăle sunt dăunătoare pentru ficat, însă acest lucru este fals. Oul conţine anumiţi aminoacizi care sunt folositori pentru ficat şi, în plus, ajută contracţia vezicii biliare, ceea ce stimulează activitatea fierii. Orice aliment devine însă nociv dacă este consumat în exces.

Ai grijă, aşadar, câte ouă consumi de Paşte!

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *