Avocado – beneficii pentru sanatate si frumusete

By  | 

Beneficiile fructului de avocado

Avocado nu este doar un fruct exotic, ci şi o comoară pentru organism dacă alegi să îl incluzi în alimentaţie; iar după ce vei citi argumentele noastre avem certitudinea că o vei face!

– sursă importantă de proteine şi potasiu

-conţine în cantităţi mari doi antioxidanţi importanţi: licopen şi beta-caroten, care se găsesc în pulpa fructului de sub coajă, aşadar ai grijă cum îl cureţi să nu renunţi la partea cea mai hrănitoare.

– bogat în grăsimi bune: grăsimi mononesaturate, care scad nivelul colesterolului rău din organism şi îl măresc pe acela bun.

– sursă importantă de fibre solubile şi insolubile, în procente aproximative de 25 respectiv 75%. Fibrele insolubile ajută tranzitul intestinal iar cele solubile îţi vor ţine apetitul sub control.

– conţine vitamine esenţiale precum vitamina E, pentru o piele radiantă în fiecare zi şi buna funcţionare a sistemului vascular şi vitamina K, necesară pentru oase sănătoase pentru tot restul vieţii.

Cum se consumă avocado?

Deşi este fruct, avocado este consumat ca legumă în timpul meselor şi copt adeseori. Taie fructul în jumătate pe lungime şi apoi învârte cele două secţiuni astfel încât să rămână sâmburele într-un dintre cele două jumătăţi, după care îl poţi scoate uşor cu ajutorul unei linguri sau cu vârful cuţitului. Ca să cureţi miezul de pe coajă mai uşor te sfătuim să tai miezul în pătrăţele, după care să îl aduni cu lingura.

Înainte să consumi fructul asigură-te că este copt. Acesta trebuie să aibă coaja fără pete negre sau secţiuni moi şi trebuie să fie ”mai greu decât pare”. Apasă uşor pe coajă iar dacă aceasta se modelează uşor dar rămâne ferm înseamnă că este copt; în caz contrar este indicat să îl mai laşi la copt câteva zile într-o pungă de hârtie. O altă metodă indicată de a curăţa fructul este să îl tai în sferturi, după care să cureţi coaja cu degetele ca pe banană.

Poţi să consumi avocado ca atare, cu sare, să îl faci piure şi să înlocuieşti untul în sandvişuri, să îl transformi în dipping sauce sau dressing de salată şi ca ingredient în alte preparate. Iată şi câteva reţete care conţin fructul hrănitor:

Salata de calamari cu papaia si avocado

Smoothie de avocado şi castravete

Supa-crema de avocado

Sendviş cu ton şi avocado

Măşti de frumusete cu avocado

Măşti pentru ten

1. Ingrediente: 1/2 avocado bine copt, 1 lingură de miere de albine şi o linguriţă de oţet de mere. Cum se foloseşte: transformă fructul în pastă, adaugă mierea şi oţetul şi amestecă bine. Aplică pe faţă şi zona decolteului şi lasă să acţineze timp de 15 minute, după care îţi clăteşti pielea cu apă călduţă.

2. Ingrediente: 2 linguri de avocado, 1 lingură de gel de aloe vera şi 1/2 linguriţă drojdie uscată de bere. Cum se prepară: amestecă piureul de avocado cu gelul de aloe vera şi drojdia până obţii o pastă cremoasă şi aplic-o pe faţă. Spală bine după 15 minute.

Măşti pentru păr

1. Ingrediente: 1/4 avocado, 1 lingură de iaurt simplu, 1 linguriţă de miere de albine. Cum se foloseşte: după ce ai pasat fructul, amestecă-l temeinic cu iaurtul şi mierea şi aplică pasta obţinută pe vârfurile părului apoi pe toată lungimea, evitând scalpul. Spală apoi cu şampon astfel încât să elimini toate reziduurile rămase.

2. Ingrediente: 1/2 avocado, 1 gălbenuş de ou, 1 linguriţă de ulei de măsline şi 1 linguriţă de miere. Mărunţeşte bine fructul, apoi amestecă până se omogenizează cu gălbenuşul, uleiul de măsline şi mierea. Aplică pe lungimea părului şi clăteşte după 15-20 de minute, după care speli temeinic cu şampon.

Mai ai nevoie şi de alte argumente că avocado este o comoară şi că trebuie musai să îl incluzi în alimentaţie? 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *