Antrenoarea lui Jude Law pentru rolul din „The Young Pope”, Lucrezia Caricola vine în România la Wellness Festival

By  | 

Cu o vastă experiență acumulată de-a lungul anilor, Lucrezia Caricola va veni în premieră în România la Wellness Festival pentru a susține două seminarii despre tehnica GYROKINESIS.

Cea care a lucrat recent cu celebrul actor Jude Law, pentru rolul interpretat de acesta în serialul „The Young Pope” (Tânărul Papă), va fi prezentă sâmbătă, 28 septembrie și duminică, 29 septembrie la ARCUB, Hanul Gabroveni, pe strada Lipscani nr. 84 – 90, la Wellness Festival.

Născută în Italia, Lucrezia s-a mutat la New York în 1988 pentru a studia la „Martha Graham School of Contemporary Dance”, școală pe care a absolvit-o în 1991. La un an de la stabilirea în Statele Unite, ea l-a întâlnit pe Juliu Horvath, datorită căruia a descoperit pentru prima dată metoda GYROKINESIS, numită la vremea aceea „Yoga for Dancers”. După obținerea mai multor diplome și atestate de practică, Lucrezia a devenit, la rândul său, antrenor și profesor cu specializare în GYROTONIC și GYROKINESIS – nivelul 1 și 2 –, în prezent conducând propria școală.

Aflată pentru prima dată în România, la invitația organizatorilor festivalului, ea spune că este foarte încântată să participe la acest eveniment, mai ales că are astfel ocazia să cunoască o nouă comunitate pasionată de mișcare și de un stil de viață sănătos.

Printre experiențele profesionale noi pe care le-a trăit recent, ea povestește ce a însemnat prezența sa pe platourile de filmare de la „The Young Pope” și în ce au constat antrenamentele cu protagonistul serialului.

Am lucrat cu Jude Law prin metoda GYROTONIC, în special pe segmentul <Pulley Tower Combination Unit>. Am fost norocoasă să lucrez cu o persoană care acordă importanță mișcării și care are un foarte bun nivel de conștientizare a corpului său, astfel că a fost foarte ușor să îl învăț câteva exerciții de rutină, stabilite inițial cu regizorul Paolo Sorrentino”, spune Lucrezia. Acest tip de antrenament a fost ales special pentru personaj, un tânăr papă neconvențional căruia, printre altele, îi place să se mențină în formă și poate fi văzut practictând aceste exerciții chiar în serial.

Lucrezia adaugă că a fost foarte impresionată de modul în care a colaborat cu Jude Law, acesta arătându-se foarte deschis în a învăța o tehnică nouă pentru el. „A fost foarte atent la instrucțiunile mele și cred că din această experiență a învățat că este posibil să te antrenezi și să te bucuri în același timp de mișcări, folosindu-ți corpul fără efort. La rândul meu, am văzut un adevărat pofesionist la lucru, am apreciat hotărârea și precizia sa, dar mai ales modestia în a aborda ceva nou. Acest lucru îmi întărește convingerea că acestea sunt exact calitățile de care avem nevoie pentru a reuși și pentru a ne dezvolta, atât în domeniul profesional, cât și în viață, în general”.

Pentru cei interesați să afle mai multe despre metodele de antrenament pe care le va preda sâmbătă și duminică la Wellness Festival, Lucrezia oferă câteva detalii, explicând că GYROKINESIS este o tehnică originală și unică, ce coordonează mișcarea cu respirația și cu focusul mental, crescând astfel capacitatea funcțională a întregului corp. GYROKINESIS încorporează mai multe principii de Yoga, Tai-Chi, dans și arte marțiale, tehnica putând fi adaptată abilității fiecărui cursant pentru a avea un corp flexibil, echilibrat și elegant.

Accesul la Wellness Festival este gratuit, cu excepția claselor de fitness. Cei care doresc să participe pot achiziționa atât pachetul complet care acoperă toate clasele și evenimentele ce se vor desfășura pe durata weekendului, începând de vineri, 28 septembrie, de la ora 18:00, cât și bilete doar pentru accesul la anumite clase. Mai multe detalii găsiți pe site-ul evenimentului http://wellnessfestival.ro/ sau pe pagina de Facebook.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *