Adevarata fata a anorexiei

By  | 

Inchizind usa dormitorului in urma ei, Simona scoate din buzunar ciocolata. Dupa ce rupe ambalajul cu lacomie, ridica bucata de „fericire” la buze si inhaleaza adanc aromele placute.

Continua sa miroasa pana ce pofta i se potoleste, apoi o baga la loc in buzunar, pentru a o arunca mai tarziu.

Ritualul pe care l-a inceput la 14 ani, si care a durat cativa ani buni, i-a declansat anorexia, Simona ajungand la un moment dat sa cantareasca doar 26 de kilograme!

In nevinovatia ei, era convinsa ca gasise solutia perfecta pentru slabit. Doar mirosind mancarea, putea in continuare sa se „bucure” de pacatele alimentare preferate – prajituri, prajeli, chipsuri – dar fara caloriile aferente.

Dupa trei ani de „dieta”, corpul Simonei a colapsat. Nu si-a pierdut viata, dar doctorii i-au spus ca nu va mai pute avea copii niciodata.

Acum, la 27 de ani, are o greutate normala, e indragostita si asteapta copilul pe care nu l-ar fi crezut niciodata posibil.

„Cand ma gandesc la ce am facut, nu-mi vine sa cred ca am putut fi atat de proasta”, zice ea.

„Chiar credeam ca am gasit RASPUNSUL. Da, imi era in continuare foame, dar cel putin mirosurile imi creau un soi de alinare. Eram atat de obsedata, ca stateam mai mereu in bucatarie, cu scuza ca vreau sa dau o mana de ajutor.

Asta m-a ajutat si sa-mi ascund boala, pentru ca parea ca-mi place atat de mult sa gatesc, incat parintii mei nu m-au considerat niciodata anorexica.”

Dieta-minune

Ideea i-a venit in joaca, pe cand avea doar 13 ani. Incepuse una dintre dietele alea care functionau in cazul celebritatilor si era disperata sa slabeasca.

Intr-o seara, pe cand ii ducea surorii ei mai mici o bucatica de tort, s-a hotarat sa nu mai serveasca nici macar o lingurita, spunandu-le parintilor, mai in gluma mai in serios, ca-i e de ajuns sa simta mirosul delicioasei prajituri. A inceput sa slabeasca din ce in ce mai mult, ceea ce o ambitiona sa impinga limitele cat mai departe.

„Ma simteam puternica, imi imaginam ca am controlul si ma simteam bine sa-mi aud colegele spunand ca si-ar dori sa aiba vointa mea si sa slabeasca atat de mult. Imi placea ca le trezeam invidia, avand in vedere ca inainte radeau de mine si-si bateau joc de formele mele… rotunjoare. Noua mea strategie functiona de minune si eram tare fericita”, isi aminteste Simona.

Pentru ca manca doar salata verde si mere (restul alimentelor doar le mirosea), dupa vreun an nu i-a mai venit ciclul, semn clar ca ceva era in neregula cu corpul ei. Dar Simonei nu-i pasa.

„Ma uitam la fetele care mancau de toate si se ingrasau si radeam in sinea mea de cat de nestiutoare sunt. Desigur ca nu am spus nimanui, vroiam sa fie doar secretul meu. Nimeni nu banuia nimic, oricum.

Gatitul devenise noul meu «hobby», pregateam masa pentru familia mea, dar nu mancam cu ei, sub scuza ca ciugulisem in timpul pregatirilor”, explica ea.

Daca o fortau sa manance o portie mica, facea exercitii pe timpul noptii, in camera ei, ore intregi. „Faceam 300 de abdomene, pana ma asiguram ca am ars fiecare calorie pusa. Eram obsedata!”

Zile de cosmar

Fiind atat de consumata de foame si de oboseala din urma exercitiilor fizice solicitante pentru corpul ei slabit, Simona a inceput sa lipseasca de la scoala.

„Vroiam doar sa stau acasa si sa exersez in camera mea, asa ca inventam tot felul de boli pentru ca mama sa ma lase sa lipsesc de la ore”, povesteste ea.

Dar faptul ca slabise atat de mult si ca lipsea de la scoala a inceput sa-i ingrijoreze tot mai tare pe parintii ei, care au dus-o la medic, convinsi ca are un virus.

„Doctorii mi-au zis ca sunt subponderala si ca sa-mi fac analize. Stiu ca suna bolnav, dar eram incantata. Chiar daca toata lumea era ingrijorata in jurul meu, ma bucura confirmarea primita, si anume ca reusisem cu adevarat sa slabesc serios”, zice ea.

Intr-un sfirsit, dupa cateva luni de mers de la doctor la doctor, a fost diagnosticata cu anorexie. Doctorii au trimis-o la un psiholog, dar nimic nu putea sa o faca pe Simona sa manance. Au amenintat-o cu internarea in spital, daca nu mananca si continua sa piarda kilograme.

„Nu vroiam asta, dar ma inspaimanta gandul de a manca chestii calorice. Ma fortam sa iau guri mici, dar continuam cu exercitiile fizice in paralel. Nu am putut insa sa mai pacalesc pe nimeni.

M-am opus internarii. Am tipat, am dat din picioare, am muscat. A fost greu pentru parintii mei, care nu intelegeau de ce nu vreau sa ma fac bine, in timp ce eu ma gandeam numai la faptul ca nu vreau sa ma ingras la loc.

Eram in continuare convinsa ca nu sunt bolnava, mai ales cand am vazut in jurul meu fete internate care erau mult mai slabe decat mine.

Ma incapatanasem sa le ajung din urma, dar era greu, pentru ca ma monitorizau tot timpul. Ma inchideam in toaleta si alergam pe loc minute intregi„, isi aminteste Simona.

Dupa prima saptamana de internare, nu numai ca nu a pus niciun gram, dar a si slabit. Atunci i s-a dat infricosatoarea avertizare: „Mananci ori mori”. Pe langa asta, au anuntat-o ca e infertila.

„Parintii mei erau terifiati si nu stiau ce sa mai faca sa ma ajute. Tata si-a luat concediu nelimitat, fara plata, pentru a putea sa stea langa mine 24 din 24. Atunci mi-am dat seama prin ce-mi puneam familia sa treaca si mi-a fost rusine. Am vrut sa ma fac bine pentru ei.”

Pasul spre mai bine

Dupa un an de tratament intensiv si grija extrema, Simona a inceput sa-si recapete fortele. Drept rasplata, parintii ei au lasat-o sa mearga la o petrecere insotita de sora ei.

„Vazandu-le pe celelalte fete de varsta mea distrandu-se, nepasandu-le cate kilograme au, mi-am dat seama cate am pierdut din cauza obsesiei mele”, spune ea.

Ceea ce a convins-o insa pe deplin sa lase in urma viata distructiva pe care o ducea a fost faptul ca l-a cunoscut pe Daniel, acum sotul ei.

„I-am spus din start ce problema am, dar nu s-a indepartat. Cand lucrurile au devenit serioase, am inceput sa ma gandesc la faptul ca nu pot avea copii si am simtit o tristete imensa. Dani mi-a propus sa adoptam, dar mi-era ciuda pe mine si pe ce singura imi facusem”, isi aminteste ea.

Vestea ca a ramas insarcinata a surprins pe toata lumea, si multe vreme au trait cu teama ca nu va putea duce sarcina pana la capat.

„Am dureri mari de spate si de articulatii, pentru ca anorexia mi-a afectat oasele, dar bebelusul este in regula. Este micul nostru miracol si nu este zi in care sa nu fiu recunoscatoare pentru asta.

M-as bucura ca fetele care citesc acest articol si care trec prin ce-am trecut si eu sa priveasca mai atent la viata lor si sa gandeasca in perspectiva. Merita sa-ti distrugi viata definitiv pentru cateva kilograme? Eu stiu ca nu!”

Semne ca suferi de anorexie

  • Te simti grasa desi toata lumea iti spune ca nu esti.
  • Gandul de a pune un kilogram te terifiaza… la propriu.
  • Minti in legatura cu cat mananci si iti ascunzi obiceiurile alimentare de ceilalti.
  • Ai ritualuri ciudate legate de mancare: tai alimentele in bucati mici, mananci doar dintr-o anumita farfurie, mesteci si scuipi etc.
  • Faci sport in exces sau te fortezi sa vomiti de fiecare data cand mananci mai mult decat de obicei.
  • Faptul ca trec cateva zile fara sa mananci te face sa te simti mandra de tine, puternica.
  • Iti bazezi stima de sine pe felul cum arati si cate kilograme ai.

4 pasi catre vindecare

1. Recunoaste ca ai o problema. Admite ca ai pierdut controlul si ca raul pe care ti-l provoci fizic si psihic e serios.

2. Vorbeste cu cineva. Chiar daca ti-e rusine sau frica, e important sa stii ca nu esti singura si ca te poti baza pe ajutorul cuiva, fie ca e cea mai buna prietena, sora sau bunica.

3. Tine-te departe de oamenii, locurile si activitatile care-ti declanseaza obsesia de a fi slaba. Nu te mai uita pe reviste de fitness, nu-ti mai petrece timpul cu fetele care tin dieta constant si vorbesc doar despre asta si tine-te departe de site-urile „pro-ana”, care sprijina anorexia.

4. Cauta ajutor profesionist. Doar un medic sau psiholog te poate ajuta sa dezvolti o atitudine mai sanatoasa in ceea ce priveste mancarea.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *