6 lucruri pe care trebuie să le știi despre coșurile de pe fese

By  | 

Coșurile care apar pe fese sunt o problemă jenantă despre care nu suntem obișnuite să discutăm deschis. Acneea apare în general pe față, umeri sau piept (dar nu numai), astfel că, dacă problema apare într-o zonă mai intimă, precum fundul, preferăm să ținem totul pentru noi. Unele persoane chiar evită să întrețină relații sexuale (sau fac acest lucru cu lumina stinsă), pentru ca partenerul să nu afle groaznicul secret.

Iată ce trebuie să știi despre coșurile de pe fese

Nu este vorba de acnee

Surprinzător, nu-i așa? De fapt, este vorba despre foliculită. Coșurile apar atunci când porii sunt blocați de sebum, celule moarte de piele și bacterii, în timp ce foliculita reprezintă inflamarea sau infectarea unui folicul de păr din cauza bacteriilor sau a unei infecții.

„Coșurile” nu ar trebui sparte

Știm că este tentant, dar trebuie să te abții! Încearcă să ignori problema până când trece.

Spală-te după sport, sex sau după ce ai transpirat de la căldură

Poate ai observat că aceste „coșuri” de pe fund apar mai des în sezonul cald sau după ce ai transpirat mai mult. Este important să menții zona curată, deci spală-te de fiecare dată când simți că ai transpirat.

Poartă haine confortabile

Fie că e vorba de lenjeria intimă, pantaloni, colanți sau dresuri, asigură-te că porți mereu haine confortabile, nu prea strânse pe corp. Frecarea materialelor pe piele poate cauza sau înrăutăți foliculita. Evită dresurile în sezonul cald, alege haine mai largi și ia în considerare renunțarea la lenjeria intimă atunci când dormi sau stai acasă.

Asigură-te că hainele pe care le porți sunt curate

Mai ales cele în care transpiri mai mult, cum ar fi cele pe care le porți la sală. Așa cum spuneam mai sus, foliculota poate apărea din cauza bacteriilor, deci asigură-te că porți mereu haine curate. Dacă obișnuiești să dormi în lenjerie intimă, schimbă mai des așternuturile sau poartă pantaloni de pijama.

Cum se tratează?

Medicii îți pot prescrie antibiotice în funcție de microbii care cauzează foliculita. Se pot încerca și tratamente naturiste, precum băi în apă cu sare, comprese cu apă și oțet, utilizarea unui unguent cu muguri de plop sau adăugarea oțetului de mere în apa de baie.

 

Citește și: Foliculita. Ce este, de ce apare și cum se tratează? 

Citește și: Dermatita seboreică, dușmanul pielii tale 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *