5 scuze pe care ni le găsim când nu vrem să facem mișcare și cum le putem înfrânge

By  | 

Astăzi sunt prea ocupată, nu am energie, nu am avut o zi bună. Dar am fost deja la sală săptămâna asta. Îți sună cunoscut? Există întotdeauna o scuză perfectă pentru a nu face un lucru, iar când vine vorba de a depune efort în plus, am face orice pentru a amâna sau a evita momentul cu totul.

Suntem conștiente de beneficiile pe care le are mișcarea asupra organismului nostru, despre cum ne poate transforma corpul și ne poate menține în formă. Și cu toate acestea, când vine ora de mers la sală, există lucruri care brusc ni se par mai importante. Dacă vrei să renunți la scuzele obișnuite și să îți formezi un program pe care să îl urmezi constant, atunci cu sigurantă vei vrea să afli ce poți face pentru a te convinge să faci mișcare zilnic:

Scuza nr.1: Nu am timp de sport

Când ai o perioadă încărcată la serviciu și ești nevoită să mai lucrezi și de acasă, nu mai rămâi cu foarte mult timp liber la dispoziție. De altfel, multe persoane active fizic renunță la sport tocmai în momentul în care trec printr-o perioadă agitată în viața lor și nu reușesc să își organizeze la fel de bine programul cum o făceau înainte. Cu toate acestea, oricât de ocupate am fi, tot găsim o oră sau două zilnic pentru a ne relaxa în fața serialului sau a emisiunii preferate. De ce nu ai folosi acest timp pentru a face și un pic de mișcare? Este suficient să îți instalezi în living o astfel de banda de alergare și să faci două lucruri în același timp. Astfel, vei reuși să te menții în formă chiar și când vremea nu îți permite să alergi prin parc și vei economisi și timpul pierdut de acasă până la sală și înapoi. În plus, după cum vezi, poți economisi și bani pe termen lung, pentru că nu va trebui să mai plătești lunar abonamentul la sală.

Scuza nr.2: Sunt prea obosită

Paradoxul sportului este că, deși depui efort, la finalul unui antrenament te simți mai plină de energie ca înainte, oricât de obosită ai fi fost. Acest lucru se datorează secreției de endorfine, hormonii responsabili de acea stare de euforie pe care o resimți după un antrenament cardio. În plus, îți pui sângele în mișcare și te vei simți mai pregătită să faci față oricărui obstacol din viața ta. Secretul constă în a-ți alege cel mai bun moment din zi pentru a te încărca astfel cu energie. Unele persoane descoperă că o zi începută pe banda de alergare le ajută să funcționeze mai bine tot restul zilei, altele sunt mai active la prânz, în timp ce alți oameni sunt la capacitate maximă seara. Totuși, este bine să îți cunoști limitele și să nu îți forțezi corpul, dacă știi că nu ai dormit mai mult de 4-5 ore pe noapte în ultimele zile și te simți nu obosită, ci epuizată fizic.

Scuza nr.3: Este plictisitor să faci mișcare

Cel mai bun remediu împotriva acestei scuze este să găsești o activitate care îți face cu adevărat plăcere. Nu tuturor le place să facă yoga sau pilates. Mulți preferă antrenamentele variate, în care alternează exercițiile cardio cu cele de forță sau rezistență. Poți încerca zumba, aerobic, dansuri moderne, kangoo jumps, înot, tenis, jogging sau mersul pe bicicletă și multe alte sporturi, până când îl descoperi pe cel care ți se potrivește cu adevărat. Unele sporturi, precum kickboxing-ul sau krav maga, îți vor oferi și acea doză de adrenalină de care ai nevoie pentru a descoperi beneficiile mișcării. În momentul în care vei găsi activitatea care îți place, vei privi mersul la sală ca pe un hobby, nu ca pe o obligație.

Scuza nr.4: Nu sunt bună la sport

Tu ești singura persoană care își impune limite și își stabilește obiective, iar în sport este mai important să fii tu însăți mulțumită de rezultatele muncii tale. Nu spune nimeni că trebuie să bați recorduri, să fii cea mai puternică sau cea mai rapidă. Cel mai bine este să lucrezi în ritmul tău, să îi acorzi timp corpului tău pentru a se obișnui cu efortul fizic și să îți variezi antrenamentele suficient încât să nu te plictisești și să îți lucrezi cât mai multe grupe de mușchi.

Scuza nr.5: Sunt jenată de cei care se descurcă mai bine ca mine

Renunță la prejudecăți și la ideea că persoanele cu care te antrenezi te judecă pentru felul în care arăți, pentru ce greutăți ridici, cum execuți mișcările sau cât de repede alergi. Cel mai probabil, și ei sunt concentrați asupra propriilor rezultate și cufundați în gândurile lor. Ia ca exemplu maratoanele organizate în marile capitale ale lumii, unde participanții nu se întrec între ei, ci se întrec chiar cu ei înșiși, pentru a-și demonstra lor că pot face față unei asemenea provocări. Iar dacă nu ești pe deplin convinsă, ai întotdeauna opțiunea de a face jogging pe bandă, la tine acasă, sau de a încerca mișcări de pilates sau yoga în confortul casei tale.

La fel ca multe alte lucruri, și sportul este o chestiune care ține mai degrabă de obișnuință. Este mai dificil la început, până când reușești să incluzi și rutina unui antrenament în programul tău. Pe măsură ce te obișnuiești, va veni și ziua în care abia vei aștepta să îți începi antrenamentele.

 

 

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: A. and I. Kruk

(P) Articol realizat împreună cu Biciclop


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *